Ceaţă şi temperaturi din ce în ce mai scăzute! Află cum va fi vremea în următoarele zile

• Știri
Ceaţă şi temperaturi din ce în ce mai scăzute! Află cum va fi vremea în următoarele zile

Temperaturile vor continua să scadă uşor, minimele fiind cu 4-5 grade mai mici decât cele normale pentru această perioadă.

Astfel, duminică, temperaturile vor fi mai scăzute la munte, ceaţa regăsindu-se pe arii restrânse. În zonele de deal şi de munte, dar şi în regiunile intracarpatice norii vor fi puţini, ceaţa doar pe arii restranse şi mai persistentă doar prin Transilvania.

În celelalte regiuni, adică în sud, est şi sud-est vorbim de vreme mohorâtă, cu multă ceaţă, posibil şi burniţă sau ploaie slabă. În Moldova unde vor fi temperaturi apropiate de 0 grade este posibil să se formeze polei. Maxime termice vor avea valori de la 2 grade în Moldova până la 15 grade în Dealurile de Vest.

În Bucureşti
Astăzi va fi o zi mohorâtă în Capitală. La primele ore ale dimineţii va fi ceaţă, cu temperaturi ce nu vor depăşi 6 grade. În restul zilei, ceata va dispărea, dar temperaturile scăzute se menţin.

La munte
Vremea va fi mai frumoasă la munte decât în alte regiuni ale ţării. Deşi la primele ore ceaţa va fi prezentă în majoritatea zonelor de munte, spre după amiază temperaturile vor vreşte uşor şi chiar este posibil să apară soarele. Astfel, la Semenic vor fi 4 grade, 8 la Sinaia, 11 la Predeal si la Paltinis şi chiar 12 la Stana de Vale.

Vremea în ţară

În banat şi Crişana, temperaturile vor fi apropiate de cele obişnuite: 6 grade la Miercurea Ciuc, 8-9 la Brasov şi la Cluj Napoca şi 12 grade la Arad, Timişoara şi Baia Mare.În sudul ţării vremea va fi mohorâtă în zonele de câmpie, cu multă ceaţă, in timp ce in zonele mai inalte de relif vor fi şi câteva raze de soare. Din cauza ceţei persistente regimul termic se menţine la valori cu 4-5 grade sub normele climatologice, cu temperaturi la amiază în jur de 6 grade atât in Oltenia, cât şi în Muntenia, cu aproximativ 5.În Dobrogea soare puţin, nori mulţi, ceaţă în prima parte a zilei, vânt moderat, posibil ceaţă şi burniţă în prima parte a zilei. Maximele prognozate se opresc la 7 grade la Tulcea şi 10 grade la Constanta.În Moldova va fi cel mai rece. Ceaţa şi burniţa vor domina peisajul meteorologic întreaga zi. În plus, dimineaţa, când temperaturile sunt negative, este posibil să se formeze polei. La amiază temperaturile nu trec de 2-3 grade Suceava, Botoşani, Piatra Neamt şi Bacău, 4-5 grade la Iasi, Vaslui si Focsani si 6 la Galati.

Vremea în zilele următoare

Tendinţele de răcire vor continua să săptămâna viitoare. Ceaţa va persista în majoritatea regiunilor, iar în regiunile extracarpatice este posibil să cadă burniţă sau ploaie slabă.

Temperaturile vor fi modeste în toată ţara: 1-2 grade în nordul Moldovei şi 12-13 grade în Câmpia şi Dealurile de Vest. În Capitală va fi vreme mohorâtă, cu nori, ceaţă, vânt slab şi cel mult 7 grade la amiază.

 

Marţi temperaturile cresc uşor în sudul ţării, unde sunt însă posibile ploi slabe, în timp ce în est va fi multă ceaţă. În regiunile centrale norii vor fi puţini, aşa că va fi şi destul soare. Vântul se mai înteţeşte puţin, aşa că ar putea risipi ceaţa mai repede decât in zilele precedente. Temperaturile maxime se vor incadra între 4 grade la Miercurea Ciuc şi la Suceava şi 12-13 grade in mai multe localităţi din Banat, Crişana şi din Transilvania. În Bucureşti nori mulţi, condiţii de ceaţă dimineaţa, posibil şi câţiva stropi de ploaie, dar mai cald faţă de ziua precedentă, în jur de 11 grade in termometre.
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!