Cel mai scump tablou vândut în România la o licitație

Cel mai scump tablou vândut în România la o licitație este ”Țărancuța cu basma albă”, semnat de Nicolae Grigorescu. Tabloul a fost vândut astăzi pentru suma de… 340 000 de euro (+ 20% taxe), în cadrul unei licitații. Lucrarea se înscrie într-una dintre seriile de capete de țigănci tinere care i-au pozat lui Grigorescu, portretist pasionat de caracteristicile psihologice și somatice specifice acestor modele: trăsături fizionomice feminine, osatura și forma craniului, culoarea pielii. Comisarul respectivei licitații a fost Adina Baldea, proprietara Artmark.

Tabloul ”Țărăncuța cu basma albă” a făcut parte din colecția magistratului Lazăr Munteanu (1869-1951) – nepot (de mamă) al colecționarului Iancu Kalinderu. Magistratul Lazăr Munteanu a fost unul dintre cei mai însemnați colecționari ai perioadei dintre cele două războaie mondiale, regăsindu-se în suita reprezentativă a colecționismului românesc interbelic, alături de Krikor Zambaccian sau dr. Iosif Dona.

Capetele de țigănci au constituit pentru Nicolae Grigorescu, de-a lungul întregii sale cariere extraordinare, un incitant și inepuizabil material de studiu. În plus, lucrarea se înscrie în seria capetelor drapate în alb, leitmotiv pictural al creației pictorului român.

Nicolae Grigorescu a găsit această temă, încununată de aura originalității, în literatura și în plastica franceză a secolului al XIX lea. În opera lui Grigorescu, elaborată în România, defilează o multitudine de chipuri de țigănci dar și de bărbați ai acestora. Acestea erau parte din imaginea socială a țării (citadină și rurală), în noua lor calitate de proaspeți dezlegați de robie.
În pictura de față, modelul este văzut frontal și adus în planul întâi, la fel cum procedase pictorul și în alte efigii feminine de la țară.

Cel mai scump tablou vândut în România la o licitație. Nicolae Grigorescu, un maestru al portretului

Nicolae Grigorescu scoate în relief aspectele specifice ale chipului : forma rotundă, feminină a craniului și implicit a feței, trăsăturile regulate și ” drăgălășenia” chipului cu buzele adunate, groase, cu nasul ușor ridicat. Și, mai ales intensitatea privirii prin punctul de lumină din pupila arzătoare a ochilor de tăciune, acea „prunelle ardente” observată cu acuitate de Baudelaire într-unul dintre celebrele sale sonete.

Culoarea pigmentată a pielii lucioase și fine, pusă în contrast cu albul năframei și respectiv al cămășii, apare drept o caracteristică a modelului, așa cum mai putem observa de exemplu și în Țiganca de la Boldu (Muzeul de artă Iași). Se mai adaugă o trăsătură specifică vârstei personajului (probabil către 14 ani), frăgezimea tenului acestei copile, sugerată cu atenție și sensibilitate de Nicolae Grigorescu, un maestru incontestabil al portretului.

Paleta lucrării este construită din neutre, prin sobrul contrast dintre brunul închis/ sepia și alburi, totul profilat pe fundal de griuri. Foarte discrete accente de culoare se întâlnesc la colierul de mărgean de la gât, la bobițele de fructe prinse în năframă; se adaugă semnătura artistului.

Strălucirea albului năframei, dominantă plastico-cromatică a picturii, reprezintă unul dintre virtuoasele studii de lumină tipic grigoresciene.

Nicolae Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii moderne din România.