Celebrul “Portocală” nu se predă! E acuzat că a terorizat ”la șpriț” localnicii dintr-o comună prahoveană

Celebrul “Portocală” nu se predă! E acuzat că a terorizat ”la șpriț” localnicii dintr-o comună prahoveană. Fostul procuror ar fi trecut chiar și la amenințări.

După ce a dispărut de o vreme din peisajul public, celebrul (fost) procuror Mircea Negulescu, supranumit ”Portocală”, lovește din nou! Surse D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al CANCAN.RO) categoria A ne-au mărturisit că, ieșit din prim-plan din pricina anchetelor penale care-i urmăresc trecutul, fostul procurorul s-a refugiat la Talea, o comună din Prahova. E vorba despre localitatea de baștină a noii sale iubite, o polițistă, căreia îi vom proteja identitatea și o vom numi doar A.M.P.

Retras acolo pe perioada stării de urgență, ”Portocală” ar fi provocat o serie de conflicte în comună. Localnicii susțin că Negulescu ar fi început să-și amenințe vecinii și că totul s-ar fi întâmplat ”la șpriț”. (CITEȘTE ȘI: SUNĂ CA UN BANC, DAR NU ESTE! DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE CA SĂ TRECI STRADA. ÎN CE ZONĂ DIN ROMÂNIA SE ÎNTÂMPLĂ ASTA)

Ca în vremurile apuse din cariera lui, fostul procuror și-ar fi îngrozit noii consăteni de conjunctură folosind ”metode clasice” de amenințare: el a invocat influența pe care ar avea-o (încă) în Justiție și sistemul relațional. Aceleași surse ne-au confirmat că, într-unul dintre scandaluri, a fost nevoie de intervenția Poliției.

”S-a apucat, amețit fiind, să le strige vecinilor cu privire la cât de șmecher e el și cum se va răzbuna pe toți care se pun cu el. I-a dat ca exemple pe Vlad Cosma, despre care a spus că vrea sa îl vadă cât mai repede paradit, pe Lucian Onea, despre care a spus că simte că i se strânge lațul, dar și pe fostul său șef, procurorul Tudose”, ne-au declarat sursele noastre.

De altfel, persoane din anturajul lui ”Portocală” au scăpat și o informație importantă cu privire la acuzațiile aduse fostului procuror în dosarele penale. Potrivit acestor mărturii, celebrul ”Portocală” ar urma să declare instanței că se afla sub tratament psihiatric, dar și că tratamentul cu Xanax – pe care l-ar urma – îl va ajuta sa obțină un certificat medical care să-i ateste problemele psihice. Acesta ar fi planul prin care s-ar asigura că nu va primi o eventuală condamnare penală. Timpul va arăta însă cum își va dezvolta apărarea și ce decizie va lua instanța. (VEZI ȘI: FOSTUL POLITICIAN A PLECAT ÎN ANGLIA LA MUNCĂ, PE ȘANTIER! ”SACRIFICIUL MERGE PÂNĂ LA…!”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!