Celia și Ardeli Ancuța au divorțat după 13 ani de căsnicie! Artista a vorbit deschis despre motivele care au dus la separare. Cei doi au împreună doi copii.
Invitată în cadrul unui podcast, Celia (pe nume său real Cristina Ioana Socolan) a vorbit sincer și asumat despre divorțul de tatăl copiilor ei (Angelo Ioan și Sara-Maria). Artista și Ardeli Ancuța au fost căsătoriți timp de 13 ani, însă de-a lungul timpului au întâmpinat diferite probleme și chiar au fost de mai multe ori la un pas de divorț – în special după ce au devenit părinți.
Din dorința de a se ocupa împreună de copiii lor, Celia și soțul ei au făcut tot posibilul pentru a păstra armonia în cuplu. Din păcate, lucrurile nu au funcționat conform planurilor lor. Artista susține că a făcut aproape tot ce i-a stat în putință pentru a-și ține familia unită, însă, la un moment dat, a clacat.
„Mi-am dorit atât de mult să fiu cea mai bună ca soție, încât m-am pierdut pe mine. Mi-am dorit mult să fie bine. Mi-am dorit toată viața o iubire până la sfârșit, dar ceva nu a fost ok. Am încercat să mă schimb pe mine, dar atunci când nu ești tu, nimic nu se leagă. Cel mai frumos în viață este să fii iubit pentru ceea ce ești, nu să faci eforturi zi de zi. Am făcut eforturi până când nu am mai făcut. Nu cred că există familie fără greutăți. Toți acești ani am încercat să fiu de casă. (…) Am început să mă sting și ca femeie”, a spus Celia în podcastul Dr.Love.
Celia susține că – deși nu mai locuiește sub același acoperiș cu tatăl copiilor ei, în adâncul sufletului ei încă speră că povestea lor nu s-a încheiat definitiv și că situația ar putea fi altfel. Până când lucrurile se vor așeza în familia lor, Celia intenționează să se concentreze pe propria persoană.
„Undeva noi ne-am pierdut. Recunosc că încă îmi doresc să ne regăsim. Eu o să îl iubesc până la final, pentru că este tatăl copiilor mei și omul pe care l-am ales pentru o viață. Noi trebuie să fim bine amândoi. Să reușim să ne regăsim de fiecare dată când suntem căzuți. Atunci când pierzi acel ceva la care ai visat o viață întreagă e o luptă ciudată în interiorul unui om. Am încercat să salvez relația, acum încerc să mă salvez pe mine. (…) Ne-am separat. El stă separat, însă oarecum aproape”, a mai spus Celia.