Cine a compus, de fapt, melodia „Of, viața mea” pe care Adrian Minune a făcut-o celebră. Florin Salam: „Costi trebuia să anunțe și el …”

Publicat: 05/04/2021 | 14:30
Cine a compus, de fapt, melodia "Of, viața mea" pe care Adrian Minune a făcut-o celebră. Florin Salam: "Costi trebuia să anunțe și el ..."

E scandal în lumea maneliștilor! Florin Salam iese la atac și-l acuză pe Costi Ioniță că nu a recunoscut că piesa „Of, viața mea” a fost compusă de el. Manelistul nu a fost deranjat că maneaua a fost cântată de Adi Minune, ci doar că nu s-a specificat cine-i autorul. Paradoxal e faptul că și Vali Vijelie susține că e autorul hitului din anul 2000. 

Florin Salam a dezvăluit în podcast-ul lui Damian Drăghici că el este autorul celebrei piese „Of, viața mea”, iar Costi Ioniță ar fi trebuit să recunoască lucrul acesta. Manelistul susține că piesa este compoziție proprie, dar nu putea s-o cânte pentru că nu era cunoscut la vremea aceea.

”Of, viața mea?… Da, eu am făcut piesa asta! Numai că, acum îmi cer scuze de la… cei care n-au știut, de fapt!… Piesa asta nu a fost niciodată anunțată de cei care au cântat-o că este a mea! Compoziția a fost a mea, 100%. Eu trebuia s-o cânt de fapt, dar na, pe vremea aia nu eram cunoscut…

Bineînțeles că a cântat-o nașul meu (Adrian Minune, n.r.) care, nu se mai pune problema… Dar, Costi trebuia să anunțe și el: asta e melodia lui Florin Salam! Dar n-a anunțat, lasă, măcar să le anunțe pe astea, de acum încolo! Pe astea e obligat să le anunțe!”, a povestit Florin Salam la un podcast realizat de artistul Damian Drăghici

CITEȘTE ȘI ADEVĂRUL DIN SPATELE ARTISTULUI FLORIN SALAM: „NU AM TIMP SĂ ÎNVĂȚ CINE SUNT” + „AM VRUT DE MULTE ORI SĂ RENUNȚ LA CE FAC CEL MAI BINE, DAR …”

Vali Vijelie susține că-i piesa lui

Ceea ce ridică semne de întrebare este faptul că și Vali Vijelie susține că e autorul piesei. Ba mai mult, manelistul declară că i-ar fi vândut-o lui Adrian Minune pe 2.000 de dolari.

„Of, viata mea”, Costi știe foarte bine, a fost compusă de mine. Adrian mi-a cerut voie să o cânte împreuna cu Costi. Eu i-am spus că îi dau voie cu cea mai mare plăcere, dar să-mi dea ceva să dau pe la barbă. Și Adrian mi-a dat 2.000 de dolari. A fost darnic.

Și i-am zis că poate să ia tot albumul să-l facă cu Costi, care n-a zis nimic, a spus că e treaba noastră. Noi am făcut-o cum cântam noi la nuntă, el a făcut-o pentru discotecă și îl felicit pentru asta.”, a declarat Vali Vijelie cu câțiva ani în urmă.

VEZI ȘI FLORIN SALAM, DRUM GREU SPRE SUCCES. A AVUT MULTE LIPSURI ÎN COPILĂRIE „ÎNCHIDEAM OCHII ȘI TRĂIAM MOMENTUL”

Sursă foto: facebook.com
Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult