Cine e Anastasia, soția lui Adrian Petre ex-Survivor? Au o fetiță împreună

Cine e Anastasia, soția lui Adrian Petre ex-Survivor? Au o fetiță împreună. Foto: Instagram

Adrian Petre a concurat în echipa Războinicilor la Survivor România 2026, unde s-a remarcat prin determinare și disciplină. La 27 de ani, fostul fotbalist a tratat competiția cu aceeași seriozitate pe care a arătat-o în cariera sportivă.

Adrian şi-a folosit experiența acumulată în sport pentru a-și sprijini colegii și pentru a face față probelor solicitante. A renunțat temporar la fotbal pentru a accepta provocarea Survivor, considerând competiția un test extrem care îi pune la încercare limitele fizice și psihice.

Cine e Anastasia, soția lui Adrian Petre ex-Survivor?

Condițiile dificile din Dominicană l-au afectat, de la nopțile petrecute în frig și ploaie până la lipsa hranei și efortul intens din timpul probelor. Cu toate acestea, Adrian Petre spune că cel mai greu i-a fost să gestioneze dorul de casă.

Acasă îl așteaptau cele mai importante susținătoare ale sale, soția Anastasia și fiica lor. Conștient de sprijinul lor, sportivul şi-a dorit să ajungă cât mai departe în competiție și să lupte pentru premiul de 100.000 de euro, cu gândul de a se întoarce acasă cu trofeul.

Adrian Petre și Anastasia s-au căsătorit în 2024, când el avea 26 de ani. Cei doi formează o familie tânără, iar fiica lor, în vârstă de trei luni, le-a adus o bucurie imensă.

Au o fetiță împreună

Cea mai importantă zi pentru cuplu a fost 16 noiembrie 2024, momentul în care și-au unit destinele în fața familiei și prietenilor. Fostul atacant al FCSB este mândru de soția sa și vorbește cu admirație despre ea.

Anastasia Petre, născută Vasilev, este verișoara cântărețului Dan Bălan, cunoscut pentru activitatea sa în trupa O-Zone. Ea este fotomodel și a locuit în Canada, unde a absolvit Facultatea de Jurnalism. Înainte de a-l întâlni pe Adrian, a lucrat pentru un post TV din Quebec.

„14.04.24 ne-am întâlnit prima dată, 14.09.24 m-a cerut în căsătorie. Îmi voi aminti această zi, pentru că este începutul întotdeauna”, declara Anastasia în septembrie 2024, într-un interviu.

Cei doi se bucură acum de viața de familie și de fetița lor, care le-a adus un plus de fericire și împlinire.

CITEŞTE ŞI: Adi Petre regretă că a plecat de la Survivor. Prin ce trece acum fostul războinic

De ce Aris Eram refuză să își dea jos tricoul la Survivor 2026. Adi Petre l-a dat de gol la Neatza cu Răzvan și Dani: „A zis că trebuie…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
Click.ro
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta