Un dosar amplu al DIICOT, care urmărește destructurarea unei grupări suspectate de trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani, aduce în prim plan nume cunoscute din industria divertismentului.
Surse judiciare susțin că actorul Vlad Marinescu ar fi fost ridicat de anchetatori din clubul The Buddhist din București, unde se afla la o masă împreună cu Adrian Copilul Minune în momentul intervenției.
Marinescu este cunoscut în mediul cluburilor de noapte drept „Vlad”, fiul lui Nicolae Marinescu, zis „Nae”, fondatorul clubului The Buddhist. Localul, deschis în anii ’90 pe Bulevardul Regina Elisabeta, s a impus în timp ca unul dintre cele mai cunoscute sexy cluburi din România.
Nicolae Marinescu a murit în aprilie 2019, în urma unui accident vascular cerebral, iar afacerea ar fi fost preluată de fiul său. Ulterior, au circulat informații potrivit cărora Vlad Marinescu ar fi încercat să vândă clubul, însă tranzacția nu s a concretizat.

Născut în 1990, Vlad Marinescu a absolvit Universitatea Hyperion între 2009 și 2012, a urmat cursuri la Let It Go Acting Studio și a finalizat un master în Creative Writing la Lancaster University în perioada 2022–2023.
Acesta a jucat în producții precum „Tătuțu’”, „Vlad”, „Profu’”, „Nimeni nu scapă cu viață”, „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” și în sezonul al doilea al serialului „Groapa”, aflat în dezvoltare.
Clubul The Buddhist a fost implicat de a lungul anilor în mai multe controverse. La un moment dat, fostul edil interimar al Sectorului 5, Dan Croitoru, afirma public că localul ar fi fost înregistrat la primărie ca ONG, deși funcționa ca un club de noapte, iar autoritățile anunțau verificări.
Joi, procurorii au efectuat percheziții la clubul din Capitală într-un dosar ce vizează infracțiuni grave, potrivit unor surse judiciare. Anchetatorii ar fi surprins în flagrant mai multe persoane, iar în timpul intervenției ar fi fost descoperite substanțe interzise, inclusiv cocaină.
Conform comunicatului oficial, prejudiciul estimat în această anchetă depășește 19,5 milioane de lei. Informațiile prezentate provin din surse judiciare.
CITEŞTE ŞI: Fost fotbalist de la FCSB, dus încătușat la Parchet chiar de ziua lui! Riscă să primească arest la domiciliu
Mama lui Vlad Pascu, de urgență la tribunal! Două noi dosare deschise pe numele ei