Acasă » Știri » Cine este Anamaria Vartolomei, românca văzută într-un hotel cu Timothée Chalamet, iubitul lui Kylie Jenner. Cu ce se ocupă tânăra

Cine este Anamaria Vartolomei, românca văzută într-un hotel cu Timothée Chalamet, iubitul lui Kylie Jenner. Cu ce se ocupă tânăra

De: Veronica Mavrodin 06/02/2026 | 17:42

O româncă a ajuns în centrul atenției presei mondene internaționale, după ce a fost surprinsă de paparazzi în compania lui Timothée Chalamet, nimeni altul decât iubitul lui Kylie Jenner, despre care se speculează că ar face deja planuri de nuntă. Deși nu se știe care este, de fapt, natura relației dintre cei doi, eticheta de „misterioasă” poate fi rapid spulberată: tânăra nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Este vorba despre Anamaria Vartolomei, una dintre cele mai apreciate actrițe ale noii generații din cinematografia europeană.

Timothée Chalamet și Anamaria Vartolomei au fost surprinși de paparazzi în holul unui hotel din Paris. Cei doi au avut o apariție relaxată, însă suficient de intrigantă cât să aprindă imaginația fanilor și a presei internaționale.

Actorul franco-american purta un trening gri, lejer, în timp ce Anamaria Vartolomei a ales o ținută casual, formată din jeanși și o jachetă neagră. Deși nu au afișat gesturi explicite de apropiere, simpla lor prezență împreună a fost suficientă pentru a declanșa zvonuri legate de o posibilă aventură.

Cine este Anamaria Vartolomei, românca văzută cu Timothée Chalamet

Anamaria Vartolomei are 26 de ani și este una dintre cele mai apreciate actrițe ale noii generații din cinematografia europeană. Născută pe 9 aprilie 1999 la Bacău, a copilărit în satul Plopu, lângă Dărmănești, iar la vârsta de 6 ani s-a mutat în Franța, unde și-a construit cariera.

A debutat la doar 10 ani în filmul „My Little Princess”, alături de Isabelle Huppert, iar consacrarea a venit în 2021 cu rolul principal din „L’Événement”, film premiat cu Leul de Aur la Veneția, pentru care Anamaria a câștigat Premiul César, echivalentul Oscarului în Franța, dar și Premiul Lumière. În ultimul an, numele ei a devenit tot mai vizibil la nivel internațional odată cu rolul principal din serialul „Seducția”, o reinterpretare modernă a celebrului roman „Legături periculoase”. În producția HBO Max, ea o interpretează pe Isabelle de Merteuil, alături de actori precum Lucas Bravo, Vincent Lacoste și Diane Kruger.

Anamaria Vartolomei. Sursa foto: Mediafax

Este o prezență constantă la marile festivaluri de film – Cannes, Berlin și Veneția – și a lucrat cu regizori de renume mondial. În ultimii ani, a făcut pasul către producții internaționale, jucând în filmul SF „Mickey 17”, regizat de Bong Joon Ho, alături de Robert Pattinson, dar și în lungmetrajul românesc „Jaful secolului”, propunerea României la Premiile Oscar 2026.

„Pattinson era foarte izolat, dar cred că el, fiind foarte timid, se proteja într-un fel, mai ales că avea 80-90 de zile de filmare, jucând două roluri. Înțelegeam că are nevoie de concentrare. Dar este foarte simpatic. Mark Ruffalo este foarte de treabă, dădea mâna cu fiecare figurant înainte și după ce juca scena. Îmi plăcea foarte mult de el înainte să-l cunosc, mi-a plăcut și mai tare când mi-am dat seama că e chiar de treabă. Nicio fiță, nimic, avea și el dubii câteodată, nu era sigur de ceea ce propunea. Mereu a fost un partener foarte agreabil, te motiva, te încuraja. De exemplu, câteodată, când plecam împreună după ce terminam, îmi zicea: ‘A fost super, bravo!’”, povestea Anamaria Vartolomei într-un interviu recent.

Întâlnire profesională sau începutul unei idile?

Este pentru prima dată când Anamaria Vartolomei și Timothée Chalamet sunt surprinși împreună și, deși oficial nimeni nu vorbește despre o idilă, contextul ridică multe semne de întrebare.

Actorul se află la Paris pentru promovarea filmului „Marty Supreme” și a fost văzut inclusiv în compania echipei sale, fapt care i-a făcut pe unii să creadă că întâlnirea ar putea avea legătură cu un viitor proiect. Pe de altă parte, apropierile discrete, apariția într-un hotel și lipsa oricărei reacții oficiale nu fac decât să alimenteze speculațiile.

Timothée Chalamet se iubește cu Kylie Jenner

Timothée Chalamet se află de câțiva ani într-o relație cu Kylie Jenner, iar cei doi au devenit rapid unul dintre cele mai urmărite și comentate cupluri din showbizul internațional. În ultima perioadă, în presa de peste ocean au apărut tot mai des zvonuri legate de o posibilă căsătorie.

Timothée Chalamet și Kylie Jenner, foto Mediafax

Înainte de relația cu Kylie Jenner, Timothée Chalamet a fost implicat în mai multe relații intens comentate. Cea mai cunoscută a fost povestea de dragoste cu Lily-Rose Depp, între 2018 și 2020, considerată la acea vreme un cuplu-fenomen al tinerei generații de la Hollywood. Ulterior, actorul a fost surprins într-o relație scurtă cu Eiza González. 

Până acum, nici Timothée Chalamet, nici Anamaria Vartolomei nu au comentat imaginile apărute. A fost o simplă întâlnire de lucru sau începutul unei povești care ar putea zgudui tabloidele internaționale? Rămâne de văzut.

VEZI ȘI: După ani marcați de durere, e pregătită să iubească din nou. Oana Ioniță: „Trebuie să lupt pentru el”

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×