Cine este și cu ce se ocupă Joseph Adam de la Asia Express 2025. Soțul Andei Adam a mai fost căsătorit și are o fiică

Anda Adam și soțul/ FOTO: Instagram

Anda și Joseph Adam se numără printre cele nouă echipe de vedete care au acceptat provocarea Asia Express 2025. Dacă în viața de zi cu zi formează un cuplu unit și o familie fericită, acum cei doi demonstrează că pot fi o echipă puternică și într-o competiție intensă, unde rezistența, răbdarea și sprijinul reciproc sunt cheia succesului.

Cei doi au spus „Da” pentru participarea la Asia Express și pot fi văzuți pe micile ecrane. Despre cântăreață se numesc numeroase detalii, fiind în industria muzicii de mulți ani, însă partenerul ei de viață este o fire mai discretă. Joseph Adam s-a născut la Paris, a trăit o perioadă în Franța și Elveția, iar mai târziu s-a stabilit în România, unde locuiește alături de artistă și de fetița acesteia, Evelin.

Joseph Adam a mai fost căsătorit

Atât bărbatul, cât și Anda Adam au mai fost căsătoriți în trecut și fiecare are câte un copil din relațiile anterioare. Înainte de nunta cu artista, e se numea Joseph Mohaci, însă a ales să îi preia numele, devenind Joseph Adam. Legătura lor s-a consolidat rapid, bazată pe compatibilitate și pe gesturile romantice făcute unul pentru celălalt.

Din punct de vedere profesional, Joseph Adam are o carieră solidă în afaceri. A lucrat în domeniul bancar privat din Elveția, dar de-a lungul timpului și-a cultivat și alte pasiuni. Este atras de fitness și de modă, lucruri pe care le împărtășește deseori și cu publicul său online.

Pe lângă afaceri și sport, Joseph Adam a cochetat și cu actoria. Atât el, cât și Anda Adam, au apărut în pelicula „Miami Bici 2”, experiență care le-a întărit și mai mult relația.

Cum s-au cunoscut cei doi

Întâlnirea dintre Anda Adam și actualul ei soț, Joseph Adam, a avut loc într-un context neașteptat, la munte, într-un hotel unde amândoi se aflau alături de copiii lor. Artista era împreună cu fetița sa,Evelin, iar el era însoțit de fiica lui și de alte două prietene. Prima discuție a pornit chiar de la inițiativa lui Joseph, iar atracția dintre cei doi a fost instantanee. Din acel moment, relația lor a evoluat firesc și rapid, transformându-se într-o legătură puternică și stabilă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Câți bani făcea Tavi Clonda la nunți. Reacția artistului după ce a fost acuzat că „trăiește pe banii” Gabrielei Cristea
Click.ro
Câți bani făcea Tavi Clonda la nunți. Reacția artistului după ce a fost acuzat că „trăiește pe banii” Gabrielei Cristea
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
La cât ar putea ajunge euro dacă România va fi retrogradată la „junk”. Avertismentul profesorului Cristian Păun
Digi24
La cât ar putea ajunge euro dacă România va fi retrogradată la „junk”. Avertismentul profesorului Cristian Păun
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
go4it.ro
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
AMR-ul lui Dominic Fritz în fotoliul de primar al Timișoarei ajunge la final. Gândul prezintă controversele în care a fost implicat liderul USR, pe ultima sută de metri în care mai ținea frâiele municipiului
Gandul.ro

A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!