Combină filosofia cu artele marţiale şi ”produce” campioni. L-am găsit pe… antrenorul de minţi!

Publicat: 28/10/2017 | 00:00

Profesorul de filosofie Marcel Drăgan este unul dintre cei mai respectaţi antrenori de kick-boxing din România. Clubul “Wodan”, care îi aparţine, a scos de-a lungul timpului nenumăraţi campioni naţionali şi l-a dat circuitelor profesioniste pe Raul Cătinaş, unul dintre cei mai puternici luptători de kick-boxing de la noi din ţară. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă, în exclusivitate, povestea antrenorului de minţi, spusă de el însuşi. (VEZI ŞI: Povestea lui e uluitoare. El e avocatul-samurai!)

În vârstă de 50 de ani, Marcel Drăgan este profesor de filosofie şi director al unui liceu tehnologic din oraşul Lugoj, judeţul Timiş. Este cunoscut însă şi pentru pasiunea sa pentru artele marţiale, pe care le practică de peste 30 de ani. Aventura lugojeanului a început înainte de revoluţie, pe când, din cauza restricţiilor impuse de regimul comunist, a fost nevoit să practice karate într-un regim de semilegalitate.

“Pe vremea respectivă făceam karate cu un ofiţer de poliţie şi eram legitimaţi ca judoka, pentru că regimul nu accepta acest sport. Şi ca să nu avem probleme, s-a găsit această variantă. Am făcut apoi armata la Ministerul de Interne, cum era pe vremea aceea, în Bucuresti, unde am întâlnit un ofiţer care practica artele marţiale şi care ne-a strâns într-o echipă şi ne antrenam împreună. Am rămas la facultate şi am început să practic artele marţiale mai serios. M-am antrenat, am avut şi meciuri şi pe urmă am făcut trecerea la kick-box şi la thai box, pentru că mi-a plăcut mai mult, dar la bază eu am artele marţiale tradiţionale”, îşi începe povestea Marcel Drăgan, profesorul de filosofie din Lugoj. (CITEŞTE ŞI: Au lăsat baletul pentru un sport al băieţilor. Am intrat în vestiarul fotbalistelor! ”Nu mi-am imaginat niciodată că…”)

Marcel Drăgan, la o plimbare obişnuită cu câinele
Marcel Drăgan, la o plimbare obişnuită cu câinele

Reîntors la Lugoj, în anii ’90, Marcel Drăgan a menţinut legătura cu colegii din Bucureşti şi a continuat să participe la competiţii pentru o perioadă. “Am venit în Lugoj cu ideea de a participa în continuare la competiţii, însă au venit doi-trei prieteni cu mine la sală, m-au văzut la antrenament şi m-au rugat să-i primesc şi pe ei să lucrăm împreună. I-am primit pe ei doi, după care m-am pomenit că, peste o lună-două, aveam 80 de oameni în sală şi mi-am dat seama că nu mai pot să mă concentrez asupra carierei mele sportive. În acelaşi timp, era provocator să mă văd ca dascăl, pentru că eu aveam deja trei ani în care am predat la un liceu din Bucureşti. Chemarea mea de dascăl a fost foarte puternică. Îmi plăcea să predau filosofie, psihologie şi alte arte socio-umane, dar la fel de mult îmi plăceau şi artele marţiale, care au fost cea mai importantă componentă din viaţa mea spirituală. Aşa că am început să predau şi nu regret, pentru am îmbrăţişat această dublă ipostază de profesor de arte marţiale şi de liceu”, spune Drăgan, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Filosofia face casă bună cu artele marţiale

Profesorul crede că cele două precupări s-au îmbinat foarte bine şi l-au ajutat să obţină performanţe atât în învăţământ, cât şi în sport. “Artele marţiale fac o casă foarte bună cu filosofia. Primele şcoli de arte marţiale au fost dezvoltate în interiorul unor sisteme de filosofie orientală şi principiile filosofice au fost preluate şi de şcolile de arte marţiale. În momentul în care am început să practic artele marţiale, am început să studiez filosofie orientală, care a stat la baza artelor marţiale, am ajuns la filosofia europeană, la cea greacă, care mi-a plăcut mai mult. Şi aşa a venit chemarea pentru filosofie. Kick-boxingul este jumătate artă marţială, jumătate sport şi îmbinarea asta a două sisteme diferite, artă marţială şi sport a creat o variantă competiţională foarte frumoasă”, spune antrenorul lugojean. (VEZI ŞI: Mărturii terifiante. A scăpat din lagărele lui Ceauşescu, iar azi…)

Marcel Drăgan povesteşte că, în mare parte, şi-a ales sportivii dintre elevii de la liceu. “Sportivii mei care au ajuns la o anumită performanţă au fost în general elevi care m-au avut ca profesor la şcoală. A fost un avantaj, pentru că eu îi cunoşteam în bună măsură, deoarce, ca profesor, după ce predai la o clasă, ajungi să-i cunoşti, din punct de vedere emoţional, intelectual, ceea ce e mai important decât din punct de vedere fizic. Pentru că, fizic, îl poţi dezvolta relativ uşor, însă, dacă el are o construcţie deficitară, intelectuală sau emoţională, atunci ai probleme mari să-l faci să obţină rezultate. Prefer să lucrez cu un elev care e mai puţin dezvoltat fizic, decât să vină cu probleme emoţionale sau cu un nivel intelectual foarte scăzut, care nu-i permite să înţeleagă nişte principii, nişte reguli din artele marţiale”, mărturiseşte Drăgan.

Nu pregăteşte golani. Cine nu respectă principiile, e dat afară din sală

Antrenorul lugojean povesteşte că, încă de la început, a încercat să nu instruiască golani, tineri care să arate pe stradă ceea ce au învăţat în sală. Nu întotdeauna a şi reuşit.

“Dacă erau bătăuşi încercam să le atenuez componenta asta şi să le-o dezvolt pe cea spirituală. Recunosc că am dat greş în nenumărate rânduri, pentru că sunt oameni care cad foarte uşor în capcana de a fi vanitoşi şi de a arăta pe stradă de ce sunt în stare. Dar au fost şi sportivi care au înţeles ceea ce eu am vrut să le transmit şi şi-au format o componentă spirituală foarte puternică, au fost foarte disciplinaţi şi au avut şi rezultate. Cred că secretul care a făcut ca un club atât de mic şi de slab dotat material, cum este al nostru, să obţină performanţe a fost faptul că am încercat să ne concentrăm exclusiv asupra componentei sportive. Iar eu pot să spun cu toată sinceritatea că m-am păstrat un sportiv, niciodată nu am fost un golan, nu am fost un bătăuş de stradă . Nu mi-a plăcut să mă bat, să mă cobor la acest nivel, să am conflicte pe stradă. Sunt chestiuni pe care am încercat să le evit pentru că mi-a plăcut să înfrunt un adversar care să aibă şanse egale cu ale mele, care ştie ce urmează când urcă în ring, care are pregătire asemănătoare cu a mea sau chiar mai bună. Pentru că eu cred că asta e adevărata satisfacţie, să lucrezi la nivelul la care eşti pregătit să o faci”, afirmă lugojeanul. (NU RATA, AICI: A descoperit o teorie abracadabrantă. El este Einstein din Vaslui!)

Marcel Drăgan se mândreşte cu sportivii cu care a ajuns la performanţe, chiar dacă la categoria amatori au fost atât de mulţi încât nici nu îi poate enumera. Vârfurile, însă, sunt doi tineri care au făcut carieră în circuitele profesioniste.

“Sunt mulţi sportivi de care sunt foarte mândru, pentru că am avut foarte, foarte mulţi campioni naţionali, la nivel de amatori, dar care nu au făcut carieră la nivelul de profesionist, chiar dacă erau foarte buni. În momentul în care au apărut şi la noi în ţară meciurile de profesionişti, atunci nivelul a urcat foarte mult şi, uite, dau un exemplu, Raul Cătinaş, care a ajuns de două ori între primii 16 din lume în K1, nu a trecut niciodată prin campionatul naţional de amatori. El, la doi trei ani de antrenament, când avea 19 ani şi a fost cooptat în Local Kombat şi alte circuite profesioniste, avea un nivel care ar fi făcut nici să nu fie primit în campionatul naţional de amatori, pentru că era considerat mult prea bun. Şi atunci ne-am dat seama că asta e o provocare foarte mare, am început să ne orientăm spre genul ăsta de gale şi Raul a fost cel care a obţinut cele mai mari rezultate. L-am mai avut şi pe Coco Rus, care a trecut în sportul profesionist, după o carieră foarte fructuoasă şi bogată în sportul amator. A fost campion naţional, a câştigat Cupa Mondială, a fost medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de la Paris, unde au participat peste 80 de ţări. Şi pe acest backround  foarte bun din sportul de amatori a trecut la profesionişti şi a făcut câteva meciuri foarte frumoase, care s-au văzut la televizior. Să spunem că ei doi sunt purtătorii de drapel, vârfurile acestui club. Şi chiar dacă s-au orientat şi au mers spre alte cluburi mai bogate financiar, eu cred că perioada cea mai frumoasă din cariera lor sportivă a fost aici şi rezultatele lor sunt cu atât mai meritorii cu cât au fost obţinute cu dotări la limită”, povesteşte antrenorul lugojean, care nu percepe nicio taxă sportivilor pe care îi pregăteşte.

“La început, strângeam bani ca să ne luăm echipamente. Dar după vreo doi-trei ani, am renunţat şi la genul ăsta de taxă. Ei vin şi nu se pune problema să dea bani pentru pregătire. Eu fac asta din pasiune şi de asta nu le cer bani şi chiar mă bucur că, în societatea în care trăim, având atâtea modalităţi de a petrece timpul, vin totuşi la sala să facă sport”, adaugă profesorul. (CITEŞTE ŞI: Azi, e student într-o universitate de renume. Un olimpic ”dă de pământ” cu învăţământul din România. ”M-a dezămăgit faptul că…”)

Acum, Marcel Drăgan antrenează mult mai puţini tineri. Spune că numărul sportivilor pe care îi pregăteşte a scăzut din cauza antrenamentelor foarte dure, dar şi a faptului că este intrasigent şi nu le permite să încalce anumite reguli.

“În momentul asta am vreo opt sportivi. Sunt puţini, pentru că am devenit foarte exigent. Dacă tot fac asta fără bani, nu sunt obligat să ţin la sală pe oricine, pe cineva care nu adoptă pricipiile noastre de conduită. În ultima vreme, am fost foarte selectiv, pentru că într-un timp aveam sportivi care,atunci când ajungeau la un anumit nivel, începeau să se bată, să creeze tot felul de probleme, ceea ce mie nu mi-a plăcut niciodată şi am început să-i dau afară. Sunt mai intransigent pentru că am văzut că oamenii care păşesc pe calea asta, a golăniei, se îndepărtează de partea sportivă şi munceşti degeaba cu ei. Eu, când văd astfel de comportament, îi dau afară, fără discuţii. Nu îţi pretind bani, însă plăteşti cu sudoarea ta şi cu dedicaţia pentru acest sport”, spune Drăgan.

Ţine pasul cu elevii săi

Chiar dacă a împlinit 50 de ani, Marcel Drăgan şi-a menţinut foarte bine condiţia fizică şi reuşeşte să ţină pasul cu tinerii care îi vin la antrenamente.
“Mă antrenez în rând cu ei. Nu le spun niciodată «faceţi asta» şi eu să mă uit la ei. Nu am pretenţia decât să lucreze cel puţin la acelaşi nivel la care lucrez eu. Bineînţeles că, fizic, ei sunt mai puternici ca mine, dar, din fericire, sunt mai pregătit psihic decât ei. Ca să reuşesc să fac faţă la antrenamente mi-am adaptat alimentaţia foarte mult. Nu mai pot să mă hrănesc ca la 20 de ani. Am exclus dulciurile, am exclus pâinea şi apelez la tot felul de tertipuri, dar nu e deloc uşor. Faptul că mă menţin şi chiar reuşesc să-i provoc la multe lucruri şi să-şi depăşesc nu face decât să mă bucure”, spune antrenorul lugojean.

Marcel Drăgan este conştient de respectul pe care i-l poartă elevii săi, atât la şcoală cât şi în sala de antrenament. “Probabil că atunci când sunt mai mici şi nu mă cunosc le este şi puţin teamă, deşi niciodată nu am agresat un elev, în niciun fel. Chiar nu sunt de acord cu acest gen de comportament. Ca pedagog şi ca om care se trage dintr-o familie de dascăli, am avut o tradiţie în familie, iar pedagogia cu pedepsele corporale nu au nimic în comun. Respectul pe care îl au elevii pentru mine nu vine din faptul că eu sunt antrenor de arte marţiale şi nu cred că le este frică. Pentru că ştiu că nu i-aş lovi pe niciunul dintre ei. Probabil ştiind că sunt sportiv şi că am scos atât de mulţi sportivi foarte buni îi face să mă privească cu admiraţie, dar niciodată cu frică. Eu sunt un dascăl şi în sala de sport şi în clasă”, afirmă Marcel Drăgan, care este şi la primul mandat de consilier local în oraşul Lugoj. Spune, însă, că nu face politică cu patimă şi s-a angrenat în această activitate doar cu gândul că ar putea să facă doar lucruri bune. (VEZI AICI: L-am găsit pe urmaşul celebrului matematician Grigore Gheba. El e profesorul care creează probleme pentru olimpiade şi concursuri şcolare!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Dan ANDREI

Citește și...