Copiii care au crescut în anii ’60 și ’70 aveau parte de o copilărie foarte diferită de cea a generațiilor de astăzi. De la treburile casnice și timpul petrecut fără supravegherea părinților până la obligația de a-și rezolva singuri problemele, multe dintre responsabilitățile considerate normale atunci sunt mai puțin întâlnite astăzi.
Potrivit unei analize publicate de YourTango, aceste experiențe i-ar fi ajutat pe mulți dintre cei care au crescut în acea perioadă să își dezvolte independența, capacitatea de a rezolva probleme și abilitățile sociale.
Una dintre responsabilitățile obișnuite pentru copiii din acea perioadă era să participe la treburile gospodărești. Făceau ordine, ajutau prin casă sau aveau grijă de frații mai mici.
Potrivit articolului, astfel de sarcini îi învățau să fie disciplinați și responsabili și le ofereau ocazia să deprindă singuri abilități practice. Chiar dacă treburile nu erau întotdeauna pe placul copiilor, ele puteau contribui la dezvoltarea autonomiei.
Copiii din anii ’60 și ’70 aveau, în multe cazuri, mai mult timp nesupravegheat. După școală, puteau ieși afară, se întâlneau cu alți copii din cartier și își inventau singuri activitățile.
Fără un părinte care să le spună permanent ce trebuie să facă, aceștia trebuiau să își organizeze singuri timpul, să evalueze anumite riscuri și să își rezolve conflictele cu ceilalți copii.
O altă diferență importantă era gradul de implicare al părinților în viața școlară.
Copiii erau adesea încurajați să vorbească direct cu profesorii și să își rezolve singuri problemele legate de școală. În acest fel, învățau să își susțină punctul de vedere, să își asume responsabilitatea și să caute soluții fără să apeleze imediat la părinți.
Mentalitatea de tip „descurcă-te singur” era, de asemenea, mai prezentă. Nu exista întotdeauna un adult care să intervină imediat atunci când apărea o problemă.
Potrivit autorilor, tocmai această nevoie de a găsi singuri soluții putea contribui la dezvoltarea rezilienței și a unei mai mari încrederi în propriile capacități.
Când făceau o greșeală sau răneau sentimentele cuiva, copiii erau în general învățați să își recunoască vina și să își ceară scuze.
Autorul articolului susține că această responsabilizare directă îi putea ajuta să înțeleagă consecințele propriilor acțiuni și să învețe din greșeli.
O altă caracteristică a copilăriei din acea perioadă era importanța meselor luate împreună cu familia. Cina de familie era, pentru multe gospodării, un moment aproape obligatoriu al zilei. Copiii trebuiau să fie prezenți chiar și atunci când ar fi preferat să se joace afară sau să petreacă timpul cu prietenii.
CITEȘTE ȘI:
De ce unii oameni nu își cer niciodată scuze, chiar și atunci când greșesc. Explicația psihologilor
De ce simțim nevoia să revedem aceleași filme și seriale. Explicația psihologilor