Cristi Tănase, cunoscut publicului și sub porecla „Dodel”, a vorbit recent despre perioada dificilă prin care trece după finalizarea divorțului.
Fostul fotbalist a explicat că, deși mariajul s-a încheiat, responsabilitățile față de copilul său rămân neschimbate și asumate în totalitate.
Acesta a clarificat și subiectul pensiei alimentare, precizând că suma stabilită nu i-a fost impusă, ci a fost decisă de comun acord cu fosta soție.
„Am fost de acord. Nu a fost o sumă impusă, a fost de comun acord. Cine să-mi impună? Impune cineva, cuiva în viață ceva? Nu există așa ceva.”, a declarat Cristi Tănase.
De asemenea, fostul sportiv a subliniat că despărțirea s-a produs în termeni amiabili, chiar dacă, asemenea multor cupluri, au existat momente tensionate.
„Ne-am despărțit în relații amicale. (…) Certuri sunt peste tot, pentru că s-au întâmplat și ceruri sunt și or să existe oriunde, în orice familie sau în orice cuplu.”, a mai spus el.
Cu aproximativ un an înainte, Adina Maria, fosta soție a lui Tănase, publicase mesaje cu subînțeles, sugerând nemulțumiri legate de comportamentul acestuia. Totodată, Adina ar fi fost deranjată de lipsa de implicare a fostului fotbalist în creșterea copilului.
În timp ce “Dodel” petrecuse sărbătorile singur, fosta soţie se afla alături de fiica lor.
„În viață fiecare plătește un preț… unii mai devreme, petrecând sărbătorile singuri, fără copii și familie. Poate învățăm ceva „karma nu uită pe nimeni”.”, scria Adina la acel moment.