Cum a arătat Luna în timpul eclipsei totale sau ‘Luna sângerie’. Primele imagini

Eclipsa de lună a fost vizibilă și din România / FOTO: Cancan.ro

Seara de 7 septembrie 2025 a adus pe cerul României unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale ultimilor ani: o eclipsă totală de Lună, cunoscută ca și „Luna Sângerie”. Evenimentul a transformat satelitul natural al Pământului într-un glob roșiatic intens, spre încântarea pasionaților de astronomie și a celor care au privit cerul liber.

Eclipsa a început la ora 19:23, odată cu intrarea Lunii în penumbră, iar faza de totalitate s-a desfășurat între 20:30 și 21:52, durând nu mai puțin de 82 de minute, una dintre cele mai lungi eclipse totale din ultimul deceniu. Fenomenul urmează să se încheie complet aproape de miezul nopții, în jurul orei 23:55. În România, cerul senin a oferit condiții excelente de vizibilitate, iar noi am surprins fotografii în exclusivitate care redau frumusețea rară a acestui moment.

Primele imagini din timpul eclipsei totale de Lună

Culoarea roșiatică a Lunii a fost produsă de refracția razelor solare prin atmosfera Pământului, care a filtrat lumina și a proiectat nuanțe calde asupra discului lunar. Eclipsa din 7 septembrie a fost vizibilă nu doar în Europa, ci și în Asia, Africa și Australia, oferind celor peste șapte miliarde de oameni șansa de a privi „Luna Sângerie”. Mai mult, satelitul se afla aproape de perigeu care este punctul cel mai apropiat de Pământ, ceea ce a făcut ca imaginea sa să pară ușor mărită pe cer.

Eclipsa totală de Lună a putut fi observată din mai multe regiuni ale lumii, oferind un spectacol de excepție pentru milioane de oameni. Fenomenul a fost vizibil integral în Europa, Asia, Africa și Australia, în timp ce alte regiuni au putut surprinde doar fazele parțiale.

CANCAN.RO a surprins imagini în exclusivitate cu Luna în timpul eclipsei, unde sunt surpinse în detaliu nuanțele spectaculoase ale satelitului natural.

CITEȘTE ȘI: Horoscop 8 septembrie 2025. Zodia care stă prost cu banii și își supără partenerul

Zodia care începe toamna în genunchi. Cristina Demetrescu: „Sunt direct vizați de eclipsa de Lună”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Click.ro
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta