Acasă » Știri » Cum a fost surprinsă această româncă pe străzile din capitala Franței! Povestea emoționantă a maramureșencei din Paris

Cum a fost surprinsă această româncă pe străzile din capitala Franței! Povestea emoționantă a maramureșencei din Paris

De: Alina Drăgan 23/07/2026 | 13:21
Povestea emoționantă a maramureșencei din Paris /Foto: Instagram @Atlasul Frumuseții; Pixabay

Mulți sunt românii care și-au părăsit țara natală și care au plecat în străinătate în căutarea unui viitor mai bun. De cele mai multe ori aceștia ajung să trăiască ani de zile departe de casă și de familie, iar viața printre străini nu e mereu ușoară. O femeie din Maramureș, care lucrează de mai bine de 8 ani în Paris, a reușit să impresioneze pe toată lumea. Cum a fost surprinsă aceasta pe străzile din capitala Franței?

Fotograful Mihaela Noroc, cea care realizează proiectul „Femeile României”, a surprins pe străzile din Paris „esența României”. Într-o zi de duminică, la ieșirea dintr-o biserică, aceasta a întâlnit o româncă din Maramureș. Povestea și portul femeii au impresionat pe toată lumea.

Povestea emoționantă a maramureșencei din Paris

Străzile din Paris au fost colorate de portul popular din Maramureș. Fotograful Mihaela Noroc a surprins-o pe femeie chiar la ieșirea din biserică și a fost impresionată să vadă în Paris hainele populare românești. Așa că s-a apropiat de aceasta, a imortalizat momentul și i-a aflat povestea de viață.

Povestea emoționantă a maramureșencei din Paris /Foto: Instagram @Atlasul Frumuseții

Se pare că maramureșeanca și-a părăsit țara natală în urmă cu opt ani, iar nevoia a împins-o să plece să lucreze în străinătate. Atunci când soțul ei s-a îmbolnăvit, Maria a decis să plece în Franța la muncă pentru a-și susține familia. Lucrează în menaj, face bani frumoși, însă gândul este tot acasă, acolo unde plănuiește să se întoarcă cândva.

„Mihaela Noroc: Bună ziua! Eu sunt din România și fac un proiect care se numește Femeile României. Mi-ar plăcea să vă fotografiez pe dumneavoastră, dacă îmi permiteți, bineînțeles. Sunteți din Maramureș?

Maria: Da.

Mihaela Noroc: Se vede. Ce drăguț! Mi se pare foarte frumos că v-ați păstrat hainele. Bine, nu v-ați pus cămeșa. Dar totuși, ăsta e portul de duminică de la biserică și l-ați respectat și aici, la Paris. Când ați venit la Paris?

Maria: Acum opt ani. Din necaz, a fost soțul meu bolnav, n-am avut cum… și am venit aici să fac un ban. Am nimerit femei de treabă, femei bune, care m-au înțeles. Lucrez în menaj.

Mihaela Noroc: Și vreți să vă mai întoarceți în România?

Maria: Da, cum să nu?

Mihaela Noroc: Ce vă lipsește de acasă de vreți să vă întoarceți?

Maria: Dragostea de țară și de familie și de toate. Familia e acolo și eu sunt aici. Ne place la țară, la libertate, cum am fost crescuți”, a fost discuția dintre cele două.

 

CITEȘTE ȘI:

Jaf la Cannes! O influenceriță din România ar fi furat o brățară de 36.000 de euro

A câștigat 9 milioane de lire la loterie, dar premiul i-a distrus viața. Povestea tragică a bărbatului care a murit cinci ani mai târziu

 

Foto&Video: Instagram @Atlasul Frumuseții

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video