Cum a reacționat Andra după ce Cosmin Seleși i-a spus lui Cătălin Măruță că-i „așteaptă fetele alea”

Andra și Cătălin Măruță formează un cuplu de mai bine de 20 de ani și au reușit să își construiască o familie frumoasă împreună. Însă, recent, Cosmin Seleși a reușit să tulbure puțin apele între cei doi. Cum a reacționat Andra după ce acesta i-a spus lui Cătălin Măruță că-i „așteaptă fetele alea”?

Andra și Cătălin Măruță formează un cuplu de mai bine de 20 de ani. Povestea lor de dragoste a început în anul 2005, iar pe 23 august 2008 s-au căsătorit. În prezent, au o căsnicie care durează de aproape 18 ani și doi copii împreună: Eva și David. Relația lor a fost mereu una solidă, însă recent Cosmin Seleși a încercat să bage zânzanie între cei doi parteneri.

Reacția hilară a Andrei

Recent, Andra a urcat pe scena de la Arenele Romane, iar înainte de concert Cătălin Măruță a mers să o vadă și să o susțină. Alături de acesta s-a prezentat și Cosmin Seleși. Cei doi au complimentat-o pe artistă, au încurajat-o, însă momentul plecării a adus o situație ce i-a amuzat copios pe internauți.

Mai exact, atunci când s-au despărțit, Andra și Cătălin Măruță și-au spus că se iubesc, iar artista și-a îndemnat soțul să fie cuminte în lipsa ei.

„Andra: Vă faceți de cap, plecați. Vezi, ai grijă de copiii noștri.

Măruță: Da, te iubesc. Mă duc să îl iau pe David de la banchet și pe Eva de la o prietenă”, a fost schimbul de replici dintre cei doi soți.

Momentul a fost întrerupt însă de Cosmin Seleși, care a încercat o glumă. Acesta i-a spus lui Cătălin Măruță să se grăbească pentru că îi „așteaptă fetele alea”. Atunci când a auzit replica, zâmbetul Andrei a înghețat pentru câteva secunde.

Cosmin Seleși și Cătălin Măruță /Foto: Instagram

Deși știa că este vorba despre o glumă, Andra nu s-a abținut și l-a avertizat pe Cosmin Seleși să îi lase soțul în pace și să nu îl mai „ispitească”.

Cosmin Seleși: Cătăline, haide că ne așteaptă fetele alea, doamne iartă-mă.

Andra: Dacă nu l-aș cunoaște… dar e un familist convins. Zice el, dar numai gura e de el.

Cosmin Seleși: Deci a venit aia roșcată…

Andra: Eee, dă-i pace! La mine găsește și roșcat și blond și brunet. Eu sunt toate în una… vezi, vezi”, a fost schimbul de replici dintre cei doi.

 

CITEȘTE ȘI:

Andra, de nerecunoscut după ce a dat jos kilogramele! Ținuta sexy care a atras toate privirile

Adevărul din spatele concertelor sold-out! Cu câți bani a rămas Andra după show-ul de la Sala Palatului

 

Foto: Instagram, Video: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă