Cum arată casa de la țară a lui Puya. Locuința a fost renovată chiar de artist

Cum arată casa de la țară a lui Puya /Foto: Instagram

Atunci când nu este pe scenă și are nevoie de câteva momente de liniște, Puya se retrage din agitația din Capitală și se relaxează la țară. În urmă cu câțiva ani, artistul a cumpărat o casă la țară și s-a apucat de renovat. Treaba a mers bine, iar cântărețul și-a petrecut sărbătorile pascale aici. Cum arată casa de la țară a lui Puya?

În prezent, Puya locuiește în București, în zona Sălăjan. Artistul și-a cumpărat aici o casă după ce a locuit o vreme în Cernica. Însă, cum și-a dorit un loc în care să evadeze, acesta și-a cumpărat și o casă la țară, de care este foarte mândru. A renovat-o singur, iar acum se bucură de rezultate.

„Mi-am făcut casă la Cernica, în regim propriu, cum am putut, apoi am vândut-o. După aceea, mi-am făcut o casă mare pe pământ, în București, în Sălăjan, o vilă. M-am dus apoi la țară și am făcut o casă de lut, că am început să mă pricep. M-am mai dus recent și la Hunedoara și mi-am mai luat o casă de lemn”, declara Puya, în urmă cu ceva timp.

Cum arată casa de la țară a lui Puya

Puya este foarte mândru de casa sa de la țară, pe care a renovat-o singur. Este vorba despre o casă din lut, care l-a costat aproximativ 25.000 de euro, cu tot cu teren și cu renovat. Artistul a muncit cu drag la renovarea casei, iar acum se bucură de rezultate.

Cum arată casa de la țară a lui Puya /Foto: Captură YouTube

Puya și-a dorit o casă la țară mai ales pentru copiii lui. Proiectul poartă numele „Puymici”, iar artistul și-a petrecut sărbătorile pascale aici. A făcut grătar în curte și s-a bucurat de natură alături de întreaga familie. Iar cum renovarea casei de la țară a mers foarte bine, Puya și-a mai cumpărat recent și o casă de lemn în Hunedoara.

„Ăsta e proiectul Puymici de lângă București, e undeva prin zona Fundulea. Dar deja s-au cam scumpit casele pe lângă București, nu mai pot să mai cumpăr nimic. (…) Casa este din lut și așa o să rămână. Vreau să le arăt orășenilor și țăranilor veniți pe la oraș că nu tot ce este vechi este și prost și ce e nou e bun. Cu tot respectul, casele noastre astea tradiționale, un pic aranjate, te țin 100 de ani și costă foarte puțin în comparație cu noutățile în materie de construcții.

Vreau să demonstrez că nu e musai să te bagi dator 30 de ani ca să-ți iei 40 de metri pătrați în București. Poți să stai liniștit la țară într-o casă de maximum 25.000 de euro, cu cât spațiu vrei. Am făcut-o din mândrie națională, dacă vrei. Sincer, Casa Puymici nu e un proiect, nu e un vlog. E mai degrabă o chestie făcută așa… în pur stil sălăjenist. Sunt banii mei băgați acolo. Eu muncesc la recondiționare, mă mai ajută și soacră-mea, și eu vreau să îmi duc copiii la țară. Să vadă și ei cum e, că nimeni nu mai are rude la țară”, a declarat Puya.

 

CITEȘTE ȘI:

Puya și Melinda, nași de cununie. Rapperul l-a întrerupt pe preot și a zis 2 cuvinte care au creat rumoare în biserică

După o așteptare de 30 de ani, Puya a avut câștig de cauză la tribunal! Judecătorii au decis în favoarea lui

 

Foto: Instagram, YouTube

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează 5 zile decisive pentru viitorul lor. Acești nativi vor avea parte de oportunități rare
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Gandul.ro
Premierul Netanyahu rămâne în picioare, arată primele exit-poll-uri de la alegerile din Israel. Luptă crâncenă între opoziție și prim-ministru, se joacă până la ultimul vot
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute