Cum arăta casa lui Mircea Lucescu din Piața Romană. Vila de 1 milion de dolari a fost demolată

De-a lungul vieții sale, Mircea Lucescu a reușit să strângă o avere impresionantă din pasiunea sa pentru fotbal. „Il Luce” a investit semnificativ în piața imobiliară din România, având mai multe proiecte cu locuințe de lux și proprietăți rezidențiale. Printre acestea se număra și o casă din zona centrală a orașului, care a fost locuită de oamenii fără adăpost. 

Mircea Lucescu a investit o parte din veniturile realizate în cei peste 45 de ani de antrenor în diverse afaceri, investiții în companii de asigurări, turism și imobiliare, averea sa fiind estimată la aproximativ 300-400 de milioane de euro.

Cum arăta casa lui Mircea Lucescu din Piața Romană

Unul dintre cele mai notabile proiecte imobiliare a fost construit în zona Lacul Morii din București, lângă biserica Sfântul Francis de Assisi. Este vorba despre ansamblul de locuințe Lake House, cel mai mare dintre toate cele în care a fost implicat până acum, construit pe un teren de 11.716 metri pătrați, costul de dezvoltare fiind de aproximativ la aproximativ 17,5 miliaoane de euro.

Mircea Lucescu a avut succes în domeniul imobiliar, însă ani la rând a fost măcinat de situația unei vile din centrul Capitalei. Este vorba despre o casă achiziționată în urmă cu mai bine de 10 ani, în Piața Romană. Casa era abandonată și locuită de persoane fără adăpost, pe care antrenorul a încercat mult timp să le evacueze.

„Am plătit oamenii străzii să iasă din casă, am trimis pe cineva să le dea bani. Nu îi înţeleg nici pe ei cum stăteau în mizeria aia. Acum, aştept de mai bine de un an o autorizaţie să pot să demolez tot, pentru că am cumpărat tot ce este în curtea aia. Zona este una prea frumoasă pentru a păstra ruinele alea. Nu m-am hotărît ce vreau să fac acolo, iau în calcul toate posibilităţile”, spunea Mircea Lucescu în urmă cu mulți ani.

În cele din urmă, după numeroase încercări de a-i convinge să părăsească locuința, Mircea Lucescu a ajuns să le ofere bani pentru a pleca, reușind astfel să elibereze casa. Ulterior, „Il Luce” a obținut autorizația de demolare și a demarat planurile pentur o nouă construcție. Cu toate acestea, imaginile din satelit arată că, în 2024, terenul pe care ar fi trebuit să se dezvolte următorul proiect era încă neamenajat.

Cum și-a prevestit Mircea Lucescu sfârșitul cu doar 6 luni în urmă: „Mă îmbolnăvesc și mor”

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu, depus la Arena Națională. Familia a cerut pentru marele antrenor un sicriu Boston de 3000 €, același pe care l-a avut și Ion Iliescu

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Așa arată Leonard Miron după ce a slăbit 60 de kilograme! Ce meserie cu risc are în Marea Britanie: „Nu m-am gândit că e periculos”
Click.ro
Așa arată Leonard Miron după ce a slăbit 60 de kilograme! Ce meserie cu risc are în Marea Britanie: „Nu m-am gândit că e periculos”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Iarna a lovit în forță România. Ninsori abundente pe Transfăgărășan și în alte zone montane din țară. Prognoză de ultimă oră de la ANM
Gandul.ro
Iarna a lovit în forță România. Ninsori abundente pe Transfăgărășan și în alte zone montane din țară. Prognoză de ultimă oră de la ANM
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!