Cum arată catedrala cu buncăr a lui Gigi Becali? Imagini rare din interior

Gigi Becali/ sursă foto: Profimedia

Biserica de 10 de milioane de euro ridicată de Gigi Becali (67 de ani) în Pipera urmează să fie inaugurată. Patronul FCSB pregătește o lansare grandioasă, când va avea loc și slujba de sfințire a lăcașului sfânt. 

„Cea mai frumoasă biserică din lume”, așa cum a fost numită de Gigi Becali, urmează să își deschidă porțile pentru credincioși. Latifundiarul din Pipera a investit peste 10 miliaone de euro în propria biserică, proiect care a luat naștere ca o promisiune către Dumnezeu, în 2008. La aproape 20 de ani distanță, biserica este finalizat în proporție de 70%.

Imagini din interiorul catedralei lui Gigi Becali/ sursă foto: social media

Catedrala cu buncăr a lui Gigi Becali

Biserica lui Gigi Becali se află în punctul zero al Piperei, aproape de zona de nord a Capitalei, fiind unul dintre cele mai importante proiecte din viața religioasă a milionarului. Lăcașul sfânt a fost gândit mai mult ca un complex decât ca o biserică obișnuită, fiind descrisă ca o construcție tip „catedrală”, cu dimeniuni mari, detalii și finisaje scumpe – majoritatea din aur.

„Este o biserică pe care am făgăduit-o Domnului când am bătut-o pe Galatasaray. Am zis că dacă îi vom învinge pe turci acum, voi face o biserică acolo pe colț. Am primit pe terenul ăsta de aici 6 milioane de euro și mulți au zis „Lasă, că faci în altă parte!”.

Făgăduința mea este acum împlinită după 18 ani. Acum slavă Domnului că a pus turla mare! Va fi cea mai frumoasă biserică din lume. Ca mărime sunt multe mai mari, dar ca frumusețe..”, spunea Gigi Becali în urmă cu ceva timp.

În interior, biserica dispune de o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați care a fost acoperită cu mozaic în tehnică bizantină, fiecare bucată de eproximativ un centimetru fiind montată manual, cu penseta, motiv pentru care lucrarea este una deosebit de complexă și de durată. Lucrările au avansat lent, iar finalizarea lăcașului de cult este estimată abia peste 3 ani.

Turle în stil rusesc și clopote acoperite cu foiță de aur, mozaicuri și detalii decorative de lux, picturi religioase bogate, dar și vitralii realizate de artiști renumiți sunt doar o parte din elementele care definesc construcția. Până în acest moment, finanțatorul FCSB a investi peste 10 milioane de euro, investiție care nu se oprește aici.

Un detaliu care a atras atenția publicului este existența unui buncăr antiatomic construit la subsolul clădirii, accesibil printr-o scară interioară. Biserica lui Gigi Becali urmează să fie sfințită în această lună, pe data de 14 iunie, când milionarul are de gând să pregătească o inaugurare grandioasă.

Palatul lui Gigi Becali, evaluat la o sumă colosală. Cine sunt, de fapt, proprietarii clădirii

Gigi Becali a venit pregătit cu tămâie și teancul de euro. Patronul FCSB l-a răsplătit regește pe preotul care a făcut sfeștanie pe șantierul bisericii din Pipera

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
David Pușcaș nu mai are bani pentru tratament. Afecțiunea cu care a fost diagnosticat: „Nu am pe nimeni care să mă ajute”
Click.ro
David Pușcaș nu mai are bani pentru tratament. Afecțiunea cu care a fost diagnosticat: „Nu am pe nimeni care să mă ajute”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă