Cum este Andra Măruță în realitate, când nu se află în fața camerelor de filmat

Cum este Andra Măruță în realitate, când nu se află în fața camerelor de filmat

O artistă în adevăratul înțeles al cuvântului, așa este descrisă Andra de toți cei care o îndrăgesc și îi ascultă, cu plăcere crescândă, melodiile. Artista are o voce inconfundabilă și cântă, cu mare ușurință, atât muzică ușoară, cât și muzică populară. Are o viață de familie fericită, iar atunci când nu se află în fața camerelor de luat vederi se comportă absolut natural, fără ”fițe” de vedetă și zâmbind permanent.

Andra – vedeta, Andra – soția, Andra – mămica fericită. Cântăreața își iubește, la nebunie, familia, iar alături de Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai invidiate cupluri din showbizul autohton. Fanii se întreabă, totuși, cum este Andra atunci când nu se află pe scenă, sub lumina reflectoarelor. În numărul din noiembrie al revistei ”Unica”, Andra se află în postura privilegiată de personaj principal. Și, cu această ocazie, au ieșit la iveală și unele amănunte din viața vedetei.

“David e mai rebel, dar când e cu mine mă ia în brațe, mă pupă”, spune Andra încântată. “Dar când e de față cu altcineva, nu mă mai pupă așa, îi e rușine. Când suntem numai noi doi, mă aleargă prin casă să mă prindă de fund, să facă glume și eu îi zic «Nu ai curajul ăsta de față cu taică-tu, ce faci?» și el face «Astea-s glumele noastre, mami!»”, mărturisește Andra pentru unica.ro.

O viață de familie absout normală, fiecare zi însemnând alte motive de satisfacție maternă. David și Eva sunt ”comorile” cuplului, iar Andra are grijă ca ”piticii” să fie răsfățați cum se cuvine. Chiar dacă are și unele perioade ceva mai grele – o răceală, o stare de indispoziție trecătoare – mămica și soția Andra pune înainte de toate zâmbetele de fața copiilor ei. Și face totul pentru ca aceștia să aibă o copilărie fericită.

Andra s-a măritat cu Cătălin Măruță în urmă cu 10 ani

Andra – pe numele din buletin Alexandra Irina – face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Vedeta s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Andra este căsătorită din 23 august 2008 şi are doi copii cu soţul ei: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
La ce intervenție estetică a apelat Sonia Trifan? Iubitul a rămas mut când a văzut-o! Cum a ajuns pe mâinile medicului Biancăi Drăgușanu?
Click.ro
La ce intervenție estetică a apelat Sonia Trifan? Iubitul a rămas mut când a văzut-o! Cum a ajuns pe mâinile medicului Biancăi Drăgușanu?
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia