În luna aprilie a acestui an, Roxana Vașniuc anunța divorțul de Ionuț Lorin. Despărțirea dintre cei doi nu a fost neapărat pașnică, mai ales că aceasta spunea că mariajul s-a încheiat din cauza minciunii și a trădării. Acum, vedeta vine cu noi acuzații la adresa fostului. Se pare că aceasta nu își mai poate vedea fiica și asta din cauză că fostul soț nu i-ar permite acest lucru.
După 14 ani de relație și patru ani de căsnicie, timp în care au devenit și părinți, Roxana Vașniuc și Ionuț Lorin au decis să divorțeze. Despărțirea a fost una grea pentru vedetă, aceasta spunând că a încercat să își salveze căsnicia, însă minciuna și trădarea au făcut-o să realizeze că nu mai are sens să insiste. Acum, aceasta se confruntă cu noi probleme din cauza fostului partener.
Roxana Vașniuc, noi probleme după divorț
Recent, Roxana Vașniuc a vorbit despre momentele dificile prin care trece. Deși nu a vrut să dea prea multe din casă, aceasta a mărturisit că nu își mai poate vedea fiica așa cum ar dori. Se pare că fostul soț nu i-ar mai permite acest lucru, iar vedeta suferă cumplit.
„Se pare că cineva nu își găsește liniștea. Teoretic și-a găsit-o, dar practic amândoi nu cred că și-au găsit. Eu tot ceea ce îmi doresc este să îmi văd copilul și să pot avea grijă în continuare de fetița mea.
Nu pot să fac din viața mea un spectacol, dar sunt convinsă că sunt multe femei care luptă pentru un drept ce le aparține: să își vadă propriul copil”, a declarat Roxana Vașniuc, la Știrile Antena Stars.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FRoxana_Vasniuc7.jpg)
Roxana Vașniuc nu își mai poate vedea fetița /Foto: Facebook
Se pare că între Roxana Vașniuc și Ionuț Lorin este pe cale să pornească un adevărat război. Aceasta a mai mărturisit că fostul partener încearcă prin orice mijloace să o îndepărteze pe fiica sa de ea. Singurul lucru pe care aceasta și-l dorește este să aibă în continuare o relație apropiată cu micuța, însă dacă acest lucru nu i se va permite este gata să acționeze.
Roxana Vașniuc mai susține că are numeroase dovezi prin care Ionuț Lorin a încercat să o întoarcă pe fetiță împotriva ei și nu va ezita să le prezinte autorităților dacă situația o cere.
„Vreau să își vadă liniștiți de viața lor fără să ajungem foarte departe. După despărțire, mi-am dorit ca fetița să aibă o relație normală cu tatăl ei și așa sfătuiesc toți părinții. Apoi ușor a încercat să îndepărteze copilul de mine. Am tot felul de probe, de înregistrări, pe care le voi prezenta organelor competente”, a mai spus Roxana Vașniuc.
CITEȘTE ȘI:
Roxana Vașniuc nu caută lux sau bani. Ce așteptări are de la următorul partener
Foto: Facebook