Oana Tomoiagă era la un pas să renunțe la o probă din cadrul emisiunii Asia Express. Concurenții aveau o misiune pe apă, cu bărcuțe, însă artista are o fobie uriașă. Mirela Vaida a făcut-o să treacă peste provocare, iar acum coechipiera sa a făcut mărturisiri despre cea mai mare teamă a sa.
Interpreta de muzică populară a avut un parcurs incredibil la emisiune. Numai că în cea mai recentă ediție Asia Express, aceasta era la un pas să refuze proba, ceea ce ar fi însemnat încheierea aventurii sale. Oana Tomoiagă a recunoscut că are fobie de apă, iar totul a pornit din copilărie, atunci când sora sa aproape că s-a înecat. Chiar și așa, Mirela Vaida i-a fost alături și a convins-o să treacă peste temerea sa cea mai mare, astfel că a făcut proba. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Oana Tomoiagă, mărturisiri emoționante despre fobia care îi putea încheia aventura la Asia Express
Vedeta a mărturisit că în copilărie, atunci când se afla în vacanță cu sora sa, a fost la un pas să se înece. Deși concurenta de la Asia Express a urmat cursuri, temerile se năpustesc asupra ei. Totuși, ea a fost bucuroasă că Mirela Vaida i-a fost alături și a ajutat-o să ducă proba la bun sfârșit.
„Ieri, în apă, am avut un moment în care am crezut că Asia Express se transformă în Ultimul înotător. Noroc cu Mirela, că altfel nu știu cum se termină povestea. Am o traumă din copilărie. Eram la mare cu sora mea, când ea a fost cât pe ce să se înece. De atunci, apa și cu mine avem o relație complicată. Între timp, am învățat să înot, tehnica o știu, teoria o stăpânesc, dar când nu mai ating fundul apei… se închide școala!”, a scris Oana Tomoiagă, pe Instagram.
De asemenea, Oana Tomoiagă a punctat că, deși în trecut a sărit cu parașuta, îi este în continuare frică de apă. În plus, a explicat că bărcile păreau stabile, însă frica aproape că a determinat-o să pună stop. Mai mult decât atât, coechipiera sa nu știe să înoate, dar a susținut-o.

Oana Tomoiagă/ sursa foto: social media
„Înot ca toporul fără coadă, culmea că am mai avut probă pe apă, dar nu ca aseară, părea totul mult mai sigur și bărcile aveau mai multă stabilitate, dar chiar și așa, nu am zis nu, am făcut proba cum am știut! Fiecare om cu fricile lui. Unii au frică de întuneric, șerpi, alții de păianjeni. Eu am frică de apa care depășește înălțimea mea! De acasă e comedie, din apă era dramă! Culmea, sunt un om care a sărit cu parașuta, dar are frică de barcă. Iar Mirelei îi datorez o cafea, dacă nu chiar o pensie”, a mai spus ea.