Situația tensionată din Orientul Mijlociu a creat panică în rândul unor turiști și rezidenți din Dubai, în contextul atacurilor iraniene care au vizat mai multe ținte în regiune. În noaptea de sâmbătă spre duminică, alarmele au trezit oamenii în miez de noapte, iar zgomotele puternice și urmele de fum de pe cer au amplificat senzația de nesiguranță. Mai mulți români aflați în oraș au relatat momentele de teamă prin care au trecut, descriind un mediu tensionat și incert.
Autoritățile și serviciile de urgență au continuat să monitorizeze situația, pentru a răspunde prompt oricărei amenințări. În paralel, ambasadele și consulatele au emis recomandări și avertismente, îndemnând cetățenii să urmeze instrucțiunile oficiale și să evite răspândirea de informații neconfirmate, pentru a preveni panica.
Printre cei aflați în Dubai se numără și Alex Bodi, care se află în oraș în această perioadă și nu a resimțit panica transmisă online. Incidentele recente au implicat doar drone interceptate de sistemele de apărare și nu rachete care să pună în pericol centrul orașului. În ciuda imaginilor dramatice care circulă pe rețelele sociale, realitatea de la fața locului arată un oraș care continuă să funcționeze normal, iar locuitorii și turiștii își desfășoară activitatea în siguranță.
Potrivit acestuia, situația din Dubai rămâne relativ calmă, chiar dacă în regiune au avut loc incidente tensionate. Traficul este normal, șoselele nu sunt blocate, iar oamenii își desfășoară activitățile obișnuite, de la muncă la plimbări pe străzi. În ciuda perioadei Ramadanului, orașul continuă să funcționeze, iar monumentele și clădirile emblematice, inclusiv Burj Khalifa, nu au fost afectate de incidentele recente. Atmosfera de tensiune există, dar viața de zi cu zi nu a fost paralizată.
„Cam asta este situația în Dubai. Unii lucrează, traficul normal, având în vedere că e și perioada Ramadanului, de-aia e așa mai liniștit. Nu există șosele blocate, lumea iasă la plimbare pe străzi, totul decurge normal. Ok, că e puțină tensiune, e de înțeles. Burj Khalifa e acolo, nu a fost atacată, nu mai postați videoclipuri, de altundeva cu flăcări și cu chestii de gen. Traficul pe străzi. Panicați lumea, iar influencerii ăștia sau vedetele astea de la noi care fac video-uri și story de-astea de dramatism și victimizări. Ce credeți? Că primiți ceva? Că băgați lumea în panică? N-au fost rachete. În primul rând au fost niște drone și dronele au fost interceptate.”, a spus Alex Bodi.
ACCESEAZĂ ȘI: Bogdan de la Ploiești, prins în haosul din Emirate: ”Ajută-ne, Doamne, să ajungem acasă”