În timp ce fundașul norvegian Leo Østigård a urmărit prin apel video nașterea fiului său și a sărbătorit momentul alături de colegii din cantonament, belgianul Jérémy Doku a ajuns în centrul unei dezbateri aprinse după ce a anunțat că ar putea părăsi Cupa Mondială pentru a fi alături de soția sa la nașterea primului copil.
Declarațiile sale au împărțit opinia publică și au provocat reacții puternice în lumea sportului.
Pentru fundașul Norvegiei, Leo Østigård, Cupa Mondială din 2026 va rămâne memorabilă nu doar pentru performanțele sportive, ci și pentru un moment unic din viața personală.
Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a urmărit de la distanță, prin apel video, nașterea primului său copil. Partenera sa, Aurora Eidmann, a adus pe lume un băiețel în timp ce Østigård se afla în cantonamentul echipei naționale.
Jucătorul a mărturisit că emoțiile trăite au fost copleșitoare.
„Sunt complet epuizat și eu, a fost absolut incredibil. Ea s-a descurcat extraordinar. Nu am avut prea multe de spus, doar am încercat să o ajut și să o susțin. Sunt mândru, este ceva uimitor”, a declarat fotbalistul într-un videoclip publicat de Federația Norvegiană de Fotbal.
Momentul în care și-a văzut fiul pentru prima dată l-a marcat profund.
„Când l-am văzut pentru prima dată, am rămas fără cuvinte. Este absolut incredibil. Sunt atât de fericit și de mândru. Cu siguranță este cel mai frumos lucru pe care l-am trăit vreodată.”
La scurt timp după naștere, liniștea din camera de hotel a fundașului norvegian a fost întreruptă de colegii de echipă, care au vrut să împărtășească bucuria momentului.
„La scurt timp după ce s-a născut băiatul meu, liniștea a fost întreruptă de o bătaie în ușa camerei de hotel. Patru băieți au intrat sărind în cameră. Probabil erau Sander Berge, Erling și Jørgen Strand Larsen”, a povestit acesta.
Østigård, care a primit în ultimele luni numeroase sfaturi despre viața de părinte de la Erling Haaland, spune că acum poate aborda mult mai relaxat următoarele meciuri ale Norvegiei.
„Cred că acum sunt mai liniștit pentru că totul a decurs bine. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Acum simt doar bucurie și sunt foarte fericit că totul este în regulă și că băiatul meu este bine.”
Dacă pentru Østigård vestea a venit în timpul turneului, în tabăra Belgiei emoțiile sunt încă în așteptare.
Soția lui Jérémy Doku, Shireen, urmează să nască în a doua săptămână a lunii iulie, exact în perioada în care sunt programate sferturile de finală ale Cupei Mondiale.
Starul lui Manchester City a recunoscut că își dorește să fie prezent la nașterea primului său copil, chiar dacă acest lucru ar putea însemna să părăsească lotul naționalei.
„Este primul meu copil, așa că, fără îndoială, aș vrea să fiu acolo.”
Fotbalistul a explicat că încearcă să găsească un echilibru între obligațiile profesionale și viața de familie.
„Dacă mă întrebați ce îmi doresc, răspunsul meu este că nimeni nu vrea să rateze nașterea primului său copil. Dar știu și că fotbalul implică multe alte aspecte de luat în considerare. Știu că federația își susține jucătorii și le înțelege situațiile. Vom vedea ce putem face.”
Afirmațiile lui Doku au provocat controverse, după ce jurnalista franceză France Pierron, de la L’Équipe, a criticat public intenția fotbalistului belgian.
Aceasta a susținut că participarea la Cupa Mondială este un privilegiu rar și că un tată nu are un rol important în momentul nașterii.
„Există sute de fotbaliști care ar da orice să fie în locul tău. S-ar putea să nu mai ai niciodată această șansă în viață.”
Comentariul care a stârnit cele mai multe reacții a fost însă următorul:
„Îți trăiești visul din copilărie și totuși vei renunța la el pentru a asista la nașterea copilului tău, un moment, scuzați-mi expresia, în care tatăl este complet inutil.”
Declarațiile jurnalistei au fost criticate atât de fani, cât și de numeroase personalități publice.
Printre cei care au intervenit s-a numărat fostul boxer francez Brahim Asloum, campion olimpic la Sydney 2000.
„Un copil este întreaga ta viață. O Cupă Mondială se termină atunci când se termină”, a transmis acesta.
În fața reacțiilor negative, France Pierron și-a cerut ulterior scuze printr-un mesaj publicat pe rețeaua X.
„Am exprimat o opinie personală, în contextul unei dezbateri contradictorii. Înțeleg că aceste declarații au putut șoca, răni sau supăra pe unii dintre voi și îmi pare rău pentru acest lucru.”
Jurnalista a precizat că nu a dorit să minimizeze importanța rolului pe care îl au tații în viața partenerelor și a copiilor lor.
Pe lângă controversa din jurul vieții sale personale, Jérémy Doku se confruntă și cu probleme medicale. Federația Belgiană a confirmat că extrema lui Manchester City va rata meciul cu Iran din faza grupelor din cauza unei infecții respiratorii.
Belgia a debutat la Cupa Mondială cu un rezultat de egalitate, 1-1 împotriva Egiptului, iar viitorul lui Doku la turneu rămâne sub semnul întrebării dacă momentul nașterii va coincide cu parcursul echipei în fazele eliminatorii.
Pentru unii, alegerea este simplă: Cupa Mondială reprezintă visul unei cariere. Pentru alții, precum Doku, nașterea primului copil este un moment care nu poate fi ratat, indiferent de miza competiției.