Decizie fără precedent! Un italian a fost condamnat la închisoare după ce a înjurat o româncă

Publicat: 20/05/2019 | 12:54

Toată isprava s-a întâmplat din cauza unui loc de parcare pe care românca i l-a ”suflat” italianului în vârstă de 50 de ani. 

Totul s-a întâmplat pe o stradă din Roma, pe 7 decembrie 2017, atunci când Maria Călin, o româncă în vârstă de 39 de ani, care lucra ca secretară la o firmă din zonă, şi-a parcat maşina, regulamentar, chiar în faţa unui italian grăbit.
Nervos din cale afară că românca a fost mai rapidă decât el şi i-a ‘subtilizat’ locul de parcare, italianul şi-a ieşit din minţi şi a început să o înjure pe femeie, relatează observator.tv.

Eşti o extracomunitară. Arată-mi permisul tău de ședere, ești o străină, locul e al meu“, a urlat Fabio Scipione.

Românca nu s-a pierdut cu firea şi a aşteptat în maşină, sosirea unui echipaj de Poliţie. Între timp, italianul a continuat să înjure şi chiar a lovit maşina româncei.
Când au sosit la faţa locului, femeia le-a povestit poliţiştilor tot ce s-a întâmplat, iar versiunea ei a fost confirmată de un alt italian, patron al unui magazin din zonă.

În urmă cu câteva zile, o instanţă de judecată din Italia l-a condamnat pe Fabio Scipione la 5 luni de închisoare, notează roma.corriere.it.

Citește și...