Descoperire tragică într-o pădure din Covasna. Bărbat, ucis de urs lângă ferma unde lucra

Descoperire tragică într-o pădure din Covasna. Bărbat, ucis de urs lângă ferma unde lucra
Bărbat, ucis de urs lângă ferma unde lucra /Foto: Pixabay

Descoperire tragică într-o pădure din Covasna! Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit în apropierea pădurii, chiar lângă ferma de animale la care lucra. Primele bănuieli ale anchetatorilor ar fi că acesta a fost atacat de un urs. Bărbatul fusese dat dispărut de joi, 11 iunie.

Încă de joi seara, 11 iunie, bărbatul în vârstă de 68 de ani nu a mai putut fi contactat. Un coleg de muncă a încercat să dea de el, în zadar însă. Speriat de faptul că bărbatul nu mai răspunde la telefon, colegul a mers ieri dimineață, 12 iunie, la fermă să îl caute. Însă, deznodământul a fost unul tragic.

Bărbat, ucis de urs lângă ferma unde lucra

Colegul care a ajuns la fermă a găsit hainele şi obiectele bărbatului la marginea pădurii şi a alertat imediat autorităţile. Alarma a fost dată vineri dimineață, iar după o căutare de câteva ore, poliţiştii au găsit cadavrul bărbatului care prezenta multiple răni. Primele bănuieli ale anchetatorilor ar fi că acesta a fost atacat de un urs.

„La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare. Din primele verificări, s-a stabilit că bărbatul fusese contactat ultima dată în cursul serii precedente de un alt angajat al fermei.

Ulterior, vineri dimineață, haine și obiecte personale ale acestuia au fost observate la marginea pădurii, existând suspiciunea unui atac al animalelor sălbatice”, au transmis autoritățile.

Bărbatul decedat avea 68 de ani și era angajatul unei ferme din comuna Belin. Din primele informații, pe trupul neînsuflețit al bărbatului erau urme vizibile ale unui atac din partea unui animal sălbatic, cel mai probabil fiind vorba despre un urs.

„În cauză, a fost constituită o echipă complexă de cercetare pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului, în prezent neexistând suspiciuni cu privire la săvârșirea unei infracțiuni cu violență. Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Covasna în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului”, au mai transmis autoritățile.

Urșii continuă să fie o problemă în România, iar atacurile acestora sunt tot mai frecvente. De exemplu, în ultimele 14 zile, nouă turiști au fost atacați de urs pe Transfăgărășan. Iar recent, în Bușteni, o familie s-a trezit cu ursoaica și puiul în casă.

 

CITEȘTE ȘI:

Turist rănit de urs pe Transfăgărășan. Autoritățile au emis Ro‑Alert

Un bărbat de 65 de ani din Harghita a fost dat dispărut pe 27 aprilie. Unde a fost găsit după o săptămână

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai sexy atletă din lume a apărut doar într-un prosop și fanii au luat-o razna
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy atletă din lume a apărut doar într-un prosop și fanii au luat-o razna
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, revoltată de gecile purtate de bărbații din România: „Nu mai purtați saci de gunoi!”
Click.ro
Adina Buzatu, revoltată de gecile purtate de bărbații din România: „Nu mai purtați saci de gunoi!”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Go4Games
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
În 2025, Valerică Greavu (prof. universitar în Iași) a pus o bancnotă de 100 lei în cartea „Rețele de calculatoare” din bibliotecă. Acum, după exact 1 an, a verificat dacă a luat-o cineva
Gandul.ro
În 2025, Valerică Greavu (prof. universitar în Iași) a pus o bancnotă de 100 lei în cartea „Rețele de calculatoare” din bibliotecă. Acum, după exact 1 an, a verificat dacă a luat-o cineva
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă