Acasă » Știri » Detalii noi despre moartea Danielei Coman. Ce i-a făcut fostul iubit înainte de a o ucide

Detalii noi despre moartea Danielei Coman. Ce i-a făcut fostul iubit înainte de a o ucide

De: Andreea Stăncescu 22/01/2026 | 19:51
Detalii noi despre moartea Danielei Coman. Ce i-a făcut fostul iubit înainte de a o ucide
Ce detalii s-au aflat despre moartea Danielei Coman

Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 15 mai 2025, în Italia, unde o româncă în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața în condiții violente. Este vorba despre Daniela Coman, stabilită în Sassuolo, în provincia Modena, mamă a unui copil de 11 ani.

Potrivit concluziilor medico-legale prezentate în fața instanței, femeia ar fi fost mai întâi lovită puternic în zona capului, lovitură care i-ar fi afectat starea de conștiență, după care ar fi fost ucisă prin asfixiere. Expertiza indică prezența unei leziuni compatibile cu un impact violent produs de un obiect dur, fără a exista însă fracturi osoase.

Medicul legist Erjon Radheshi, desemnat de judecătorul Matteo Gambarati, a explicat că pe corpul victimei au fost identificate urme clare de hemoragie internă, semn că lovitura a fost una puternică. De asemenea, au fost descoperite fibre textile, ceea ce susține ipoteza conform căreia Daniela Coman ar fi fost sufocată cu ajutorul unei perne.

În cadrul procedurii judiciare, expertul și consultanții părților au fost audiați într-o ședință care a durat peste patru ore. Următorul pas este stabilit pentru data de 28 ianuarie, când va fi audiat geneticianul Gianmarco Ferri, etapă ce va marca finalizarea administrării anticipate a probelor. Un alt specialist, Marzio Capra, consultant al apărării, urmează să fie audiat ulterior, în faza procesului propriu-zis.

Principalul suspect în acest dosar este fostul partener al victimei, Peter Pancaldi, un bărbat de 45 de ani din Campogalliano, aflat în arest din luna mai. Acesta este acuzat de omor, însă instanța a decis eliminarea circumstanțelor agravante legate de premeditare și hărțuire. Măsura arestării a fost menținută din cauza riscului ca fapta să se repete, pe fondul comportamentului violent al bărbatului, asociat cu consumul de droguri, dar și din cauza posibilității de a fugi sau de a influența probele.

Anchetatorii susțin că, după comiterea crimei, bărbatul ar fi părăsit locul faptei cu mașina, fiind oprit ulterior în zona Modena. Acesta ar fi recunoscut că i-a blocat respirația victimei, acoperindu-i nasul și gura cu mâinile. Din primele reconstituiri reiese că ar fi convins-o să vină la locuința sa din Prato di Correggio, deși cei doi se despărțiseră recent, iar motivul crimei ar fi legat de gelozie.

CITEȘTE ȘI: Răsturnare de situație în cazul Danielei Coman, românca găsită moartă într-un apartament din Italia. Cine i-a fost călău, de fapt

Încă un roman ucis în Italia. Aurel a murit în condiții misterioase la doar 38 de ani

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×