Dezvaluiri incredibile! Cum a decurs intalnirea dintre romanul condamnat la moarte in Malaezia si tatal sau!

Știri
Dezvaluiri incredibile! Cum a decurs intalnirea dintre romanul condamnat la moarte in Malaezia si tatal sau!

Tatal lui Ionut, romanul condamnat la moarte in Malaezia a oferit detalii incredibile despre intalnirea pe care a avut-o recent ci fiul sau, aflat in inchisoare la mii de kilometri departare de casa.

„I-am cumpărat lui Ionuţ nişte tricouri şi nişte chiloţi de culoare albă, că numai alb are voie să poarte acolo în puşcărie. I-am mai cumpărat un şampon şi o pastă de dinţi, un săpun, un ulei de piele, adică ce dăduse el pe listă”, a povestit Dumitru Gologan.

Dumitru Gologan

„Am vorbit cu el, dar el nu credea sub nicio formă că eu am ajuns în Malaysia. Mă credeţi sau nu, dar nici eu, la un moment dat, nu am mai crezut că îl mai văd vreodată pe băiat. Mă gândeam numai la distanţa care este între noi, la miile de kilometri dintre mine şi el, dar şi la frica de avion…Aşadar, Ionuţ nici atunci nu credea că eu sunt în Malaysia. Zicea: «Du-te, tată, eu nu te cred până nu te văd». Sâmbătă, la ora 7, am fost la el, la închisoare, în statul Yohor, la vreo 500 de kilometri de Kuala Lumpur. Închisoarea era cam la vreo 20 de kilometri de capitala statului Yohor. Nu mi-a făcut niciun control, mi-au spus doar să nu intru cu telefon, acte sau obiecte ascuţite. Ca şi la noi în puşcării. Oricum, eu ţin să le mulţumesc mult şi gardienilor de acolo că ne-a prelungit convorbire. Aveam dreptul la 40 de minute şi ne-a lăsat să stâm de vorbă aproximativ două ore”, a mai spus el.

„Am plâns amândoi mai bine de cinci minute când ne-am revăzut. El era deja în sală, a întors capul şi a plâns când m-am pus şi eu pe scaun. Am început să plâng şi eu. Pe urmă, el a fost cu psihicul mai tare şi mi-a zis: «Tată, nu mai plânge. Ai venit să mă vezi… Să ştii că nu mă aşteptam.La un moment dat, când m-am oprit din plâns, i-am zis: «Tată, hai să facem schimb de locuri. Vino tu afară şi să rămân eu în locul tău în puşcărie!». Iar el mi-a zis, printre lacrimi: «Nu pot, tată. Uite, că sunt legat de masă cu lanţuri şi cu cătuşa de mână…»”, a adaugat Dumitru Gologan.

Ionut Gologan

”Despărţirea a fost foarte grea. Şi pentru mine, şi pentru el. Am avut puterea să ne uităm ochi în ochi, să dăm mâna prin geam, ca un fel de noroc, şi, pe urmă, am început să plângem amândoi. Din păcate, el n-a putut să mai stea. I-au pus cătuşele şi a plecat. A plecat plângând. Dar poate îi fac o bucurie mare şi în septembrie ajung din nou la el”, a incheiat tatal romanului condamnat la moarte in Malaezia, pentru ring.

(D.A.)
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!