Acasă » Știri » Dieta lui Leo Messi, dezvăluită. Cele 7 alimente care nu îi lipsesc la Mondial

Dieta lui Leo Messi, dezvăluită. Cele 7 alimente care nu îi lipsesc la Mondial

De: Emanuela Cristescu 05/07/2026 | 07:20
Dieta lui Leo Messi, dezvăluită. Cele 7 alimente care nu îi lipsesc la Mondial
Dieta lui Leo Messi, dezvăluită. Cele 7 alimente care nu îi lipsesc la Mondial

Lionel Messi continuă să uimească lumea fotbalului, chiar și la 39 de ani. În timp ce pe teren face diferența pentru Argentina, în afara lui respectă cu strictețe un stil de viață care l-a ajutat să rămână la cel mai înalt nivel.

Alimentația joacă un rol esențial, iar meniul pe care îl urmează la Cupa Mondială 2026 este atent calculat, fără excese și fără alimente procesate.

Dacă în primii ani ai carierei nu era foarte atent la ceea ce mânca și consuma frecvent pizza, dulciuri, băuturi carbogazoase și cantități mari de carne, situația s-a schimbat radical după ce a început să se confrunte cu episoade de greață și disconfort în timpul unor meciuri. Din acel moment, atacantul argentinian și-a schimbat complet obiceiurile alimentare.

Dieta lui Lionel Messi

În prezent, regimul alimentar al fotbalistului este construit în jurul unor produse considerate esențiale pentru recuperare și performanță. Din meniul său zilnic nu lipsesc apa, uleiul de măsline, cerealele integrale, fructele, legumele proaspete, nucile și semințele.

Sursă Foto: Facebook

Pe lângă acestea, Messi consumă proteine slabe, în special pește și carne de pui, dar și carbohidrați complecși, precum quinoa, aliment apreciat pentru aportul ridicat de nutrienți și energie.

Ziua lui Lionel Messi începe cu un mic dejun simplu, dar foarte echilibrat. Acesta bea apă cu lămâie, iar apoi consumă granola, pâine prăjită stropită cu ulei de măsline și banane cu miere.

La prânz, preferă o combinație formată din quinoa, legume proaspete și pește la grătar. Între mesele principale alege gustări sănătoase, precum fructe, nuci sau semințe, iar seara optează pentru carne slabă, de regulă pui, servită alături de legume fierte ori gătite la abur.

A renunțat la zahăr și la băuturile carbogazoase

Una dintre cele mai importante schimbări făcute de Messi a fost eliminarea zahărului, a produselor ultraprocesate și a sucurilor carbogazoase. Specialiștii consideră că această decizie a contribuit semnificativ la forma fizică excelentă pe care o afișează și astăzi.

Rezultatele se văd inclusiv pe teren. La actuala ediție a Cupei Mondiale, căpitanul Argentinei este unul dintre cei mai în formă jucători ai turneului și continuă să stabilească record după record.

Cu șapte goluri înscrise, Lionel Messi ocupă primul loc în clasamentul marcatorilor, fiind urmat de Kylian Mbappe, cu șase reușite, și Erling Haaland, care a ajuns la cinci goluri.

În partida câștigată de Argentina cu 3-2, după prelungiri, împotriva naționalei Capului Verde, Messi a marcat și a oferit pasa decisivă pentru golul victoriei. Tot atunci a devenit fotbalistul cu cele mai multe pase decisive din istoria Cupei Mondiale, ajungând la nouă assist-uri și depășindu-l pe Diego Maradona.

Totodată, confruntarea cu reprezentativa africană a reprezentat și cea de-a 30-a apariție a lui Messi la un turneu final al Cupei Mondiale, o performanță fără precedent în istoria competiției.

VEZI ȘI: Lionel Messi nu se oprește! Starul Argentinei a mai doborât un record la Cupa Mondială

Lionel Messi continuă să scrie istorie. Spectacol total făcut de legenda Argentinei

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video