Doina Spătaru și-a deschis sufletul după ce fiica ei s-a sinucis. A renunțat la carieră și… “Duc o viață…” Pandemia i-a frânt aripile

Publicat: 21/05/2023 | 23:40

Doina Spătaru, mama regretatei artiste Mălina Olinescu și verișoara lui Dan Spătaru, a rămas pe poziții de când și-a anunțat retragerea. Ea nu a mai urcat pe scenă din anul 2020 și nimic nu pare să o facă să se răzgândească. Nici măcar foștii săi colegi din trupa lui Petre Geambașu n-au mai insistat, cunoscând-o mai bine, poate, ca oricine. CANCAN.RO a stat de vorbă cu fosta artistă despre viața de după retragere. Printre altele, Doina Spătaru nu ne-a ascuns faptul că-i e dor de scenă…

După decesul Mălinei Olinescu, fiica sa care s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 6 al blocului în care locuia, Doina Spătaru a mai cântat mulți ani cu trupa condusă de bunul său prieten, Petre Geambașu. Și-a ascuns durerea care-i măcina sufletul, iar scena a ajutat-o să nu se afunde în prăpastia vreunei depresii. Fire puternică, artista și-a făcut treaba pe scenă așa cum știa ea mai bine.

Doina Spătaru duce dorul scenei

Ei n au mai insistat”

Odată cu pandemia și dată fiind perioada grea prin care a trecut garda veche a muzicii ușoare românești, pusă în plan secund de organizatorii de spectacole, artista a luat decizia la care se gândea de ani buni. Aceea a retragerii.

Și-a rămas pe poziții, iar, în prezent, nimeni și nimic nu o mai poate întoarce din drum. Nici măcar foștii săi colegi din trupa lui Petre Geambașu n-au mai insistat, cunoscând-o mai bine ca oricine.

„N-am mai cântat de când mi-am anunțat retragerea. Nu mă mai răzgândesc. De mulți ani voiam să mă retrag, mă bătea gândul, dar colegii mei de trupă mi-au zis că nu-i momentul. Și așa am mai continuat până în 2019. În 2020, odată cu pandemia, am zis stop. Ei n-au mai insistat”, a mărturisit Doina Spătaru în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

(NU RATA: VESTI TERIBILE PENTRU MAMA MALINEI OLINESCU!)

„Dorul de scenă va rămâne, este si va fi”

De când s-a retras, artista, în vârstă de 75 de ani, duce o viață obișnuită, și singurul lucru pe care-l dorește este să fie sănătoasă. Ea nu ne ascunde, însă, faptul că dorul de scenă o apasă.

„Duc o viață obișnuită în fiecare zi, nimic deosebit. Dorul de scenă va rămâne, este și va fi. Dar iau lucrurile așa cum ar trebui să le iau, cu luciditate. Conștientizez tot ce înseamnă asta și merg mai departe. Îmi doresc doar sănătate și liniște. La vârsta pe care o am sunt bine, fără a avea vreo problemă deosebită, care să mă îngrijoreze. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta”, a completat Doina Spătaru.

(VEZI ȘI: DOINA SPĂTARU, CONFESIUNE EMOȚIONANTĂ LA 71 DE ANI)

Cele două mari drame din viața artistei

De-a lungul vieții, artista a trecut prin două mari drame, ambele parcă trase la indigo. Soțul său, Boris Olinescu, s-a sinucis, după ce s-a aruncat pe fereastra apartamentului în care locuia. Iar la 30 de ani distanță, mai precis pe 12 decembrie 2011, și fiica sa, Mălina Olinescu, și-a pus capăt zilelor în același mod, căzând în gol de la etajul 6 al locuinței sale.

(CITEȘTE AICI: DECLARATII SFASIETOARE ALE DOINEI SPATARU: “MALINA A FOST CU MINE IN SEARA ASTA! AM SIMTIT-O SI AM VORBIT CU EA!!”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.