Acasă » Știri » Doru Octavian Dumitru, de urgență la spital! Mesajul îngrijorător transmis de familia artistului: ”Rugați-vă!”

Doru Octavian Dumitru, de urgență la spital! Mesajul îngrijorător transmis de familia artistului: ”Rugați-vă!”

De: Alina Drăgan 21/10/2025 | 22:15
Doru Octavian Dumitru, de urgență la spital! Mesajul îngrijorător transmis de familia artistului: ”Rugați-vă!”
Doru Octavian Dumitru, de urgență la spital /Foto: Facebook

Doru Octavian Dumitru (69 de ani) a ajuns de urgență la spital. Artistul se confruntă cu unele probleme de sănătate, iar în această după-amiază a acuzat stări de rău și a fost transportat la spitalul Oneşti. Acesta ar fi trebuit să susțină în această seară, 21 octombrie, un spectacol la Onești, însă evenimentul a fost anulat. Care este starea artistului?

Spectacolul „Globariciu” al lui Doru Octavian Dumitru de la Onești, de marți 21 octombrie, a fost reprogramat. Asta pentru că artistul a fost dus de urgență la spital, după ce a acuzat probleme grave de sănătate.

Doru Octavian Dumitru, de urgență la spital

Doru Octavian Dumitru trebuia să susțină în această seară un spectacol la Cinematograful Capitol din Oneşti. Evenimentul trebuia să înceapă la ora 19:00, însă cei care și-au cumpărat bilet au fost anunțați că show-ul s-a anulat. Decizia vine după ce artistul a acuzat stări de rău și a ajuns de urgență la spitalul din localitate.

Firma organizatoare SC Spectatour SRL din Constanța a anunțat că spectacolul va fi reprogramat sau se vor restitui banii celor care au cumpărat bilete. Toate locurile pentru spectacolul de astăzi fuseseră vândute. Doru Octavian Dumitru mai avea programate spectacole la Adjud (mâine), joi la Buzău și luni la Sala Palatului din București.

Pentru moment, nu se cunosc problemele cu care se confruntă Doru Octavian Dumitru și nici în ce stare este aceasta. Impresarul lui nu a oferit informații suplimentare, ci doar a declarat că spectacolul de la Onești va fi reprogramat la o dată ulterioară, în funcție de evoluția stării de sănătate.

Ulterior, pe pagina de Facebook a artistului a apărut un mesaj din partea familiei care anunță clipele dificile prin care acesta trece. Fanii au fost îndemnați să se roage pentru el, să depășească această cumpănă.

„În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun.

Artistul își cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate, atât în această seară cât și în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate.

Vă rugăm tuturor, dar mai ales reprezentanților media să îi respectați intimitatea atât lui cât și a familiei sale. Rugați-vă pentru ca el să depășească cu bine această încercare grea. Familia”, a transmis familia artistului, în mediul online.

O milionară din România, victimă în blocul groazei! Ce ”fabrică de bani” se afla la etajul 5, lângă apartamentul pulverizat al avocatei Vasilica Enache

O influenceriță de doar 30 de ani a murit după ce a ales să nască acasă. Cum s-a produs tragedia: ”Nu s-a mai putut face nimic”

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×