Duminica Tomii, tradiții și superstiții. Ce nu ai voie să faci azi, 19 aprilie 2026

Duminica Tomii, tradiții și superstiții. Ce nu ai voie să faci azi, 19 aprilie 2026
Duminica Tomei

Prima duminică după Paște, Duminică Tomii, este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, fiind considerată o continuare a sărbătorii pascale, care reconfirmă Învierea. Ultima zi din Săptămâna Luminată este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci azi, 19 aprilie 2026.

Duminică, 19 aprilie, credincioșii îl sărbăroresc pe Sf. Apostol Toma. Ziua marchează finalul Săptămânii Luminate, fiind ziua în care Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor prin ușile încuiate, pentru a doua oară după Înviere.

Tradiții și superstiții în Duminica Tomii

Pentru că ucenicul adesea numit „Toma necredinciosul” era cel care nu credea în Înviere, Mântuitorul s-a arătat în fața lui și l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii. Acesta este momentul în care Toma rostește realitatea Învierii: „Domnul meu și Dumnezeul meu”, urmate de vorbele Mântuitorului: „Fericiți cei care n-au văzut și au crezut”.

Astfel, prima duminică după Paște (Paștele Mic al Morților sau Duminica Albă) este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie, iar de această sărbătoare se leagă mai mult tradiții și superstiții. Ziua este dedicată celor trecuți în neființă, spiritelor moșilor și strămoșilor.

Duminica dimineața, preoții sfințesc ouăle roșii și colacii aduși de credincioși la biserică, după care se caută o apă curgătoare, pentru a fi purtate de acestea către sufletele adormiților. Ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a putea umbla prin locurile în care doresc.

În această zi, oamenii nu trebuie să facă treburi în casă sau munci agricole, nu se spală, nu se face curat, nu se coase și nu este bine să te cerți cu cei dragi. De asemenea, tradiția spune că nu este bine să spui vorbe de rău sau să îndrepți gânduri rele către cei decedați, pentru a evita ghinionul tot anul.

Se spune că tensiunile și conflictele apărute în această zi pot influența întreaga perioadă a anului. Vizitele în familie, între rude, contribuie la întărirea relațiilor și la armonia între neamuri.

Obiceiul banal care te ajută să slăbești după mesele copioase de Paște, potrivit dr. nutriționist Mihela Bilic: ”E și sănătos!”

Ce este bine să bei și să faci de Izvorul Tămăduirii pentru sănătate și binecuvântar

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!