Dumitru Oprea, ”nașul” interlopilor din Bărila, a murit. Bărbatul se afla într-un microbuz, în drum spre casă

Publicat: 12/02/2023 | 23:07
Nașul interlopilor brăileni a murit/ Sursă foto: Facebook

Dumitru Oprea, liderul lumii interlope din Brăila, a murit într-un autobuz. Cunoscut drept ”Titel Crăcănatu”, se mutase de ceva timp la Constanţa, însă venea frecvent la Brăila.

Din primele informații, se pare că Dumitru Oprea ar fi suferit un infarct, în timp ce se îndrepta spre Brăila. De câțiva ani acesta se mutase în Constanța, însă mergea destul de des în orașul natal. Tragedia ar fi avut loc în zona localităţii Gălbiori din judeţul Constanţa, potrivit obiectivbr.ro.

Vezi și: FILMUL EXECUȚIEI MAFIOTE A LUI BEINUR + LEGĂTURA DINTRE AGRESOR ȘI “TATUATUL” ADELINEI PESTRIȚU. FLORIN SALAM A FOST MARTORUL SÂNGEROSULUI CONFLICT

Titel Crăcănatu, o legendă a interlopilor

Dumitru Oprea, supranumit Titel Crăcănatu, a fost liderul lumii interlope din Brăila. Prin anii ’90-2000, cartierele Obor, Hipodrom şi o parte din Chercea, precum şi Piaţa Concordia, erau controlate de Mihai Vincler şi aghiotanţii săi, Lacu Dulce era stăpânit de Stănel Corbu, cartierele Viziru şi Radu Negru erau controlate de banda fraţilor Costică şi Ghiţă Buricea, iar în Ansamblul Buzăului legea o făceau cei din gaşca fraţilor Ciocan. Toţi aceştia erau “locotenenţii” lui Titel Crăcănatu, de care ascultau cu sfinţenie.

Vezi și: FRĂŢIA CLANURILOR LA RĂSTOACA. ”ÎMPĂRATUL LUMII” ŞI TEMUTUL TITEL CRĂCĂNATU AU FĂCUT ŞPRIŢ DE POMINĂ, IAR CANCAN.RO ARE IMAGINILE!

În 2016, a fost publicat un articol despre revoluţionarii din Brăila, printre aceştia aflându-se Titel Crăcănatu şi Dumitrel Buricea. Ei ar fi avut un rol determinant la Revoluţia din 1989, aşa cum a explicat Gabriel Dămăroiu, preşedintele de onoare al Uniunii Revoluţionarilor din Brăila.

“Dumitrel Buricea a avut cu băieţii lui în grijă întreg cartierul Brăiliţa şi, după cum se ştie, în zonă nu au fost probleme. Despre Dumitru Oprea sau Titel Crăcănatu cum este cunoscut, ştiu că a avut în grijă întreaga zonă Hipodrom, de la uzina de apă, cu tot cu Bariera Călăraşilor”, a declarat Gabriel Dămăroiu.