Fostul internațional englez Jermaine Jenas pare că a trecut peste una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. După divorțul de Ellie Penfold și scandalul care i-a adus concedierea de la BBC, fostul fotbalist și-ar fi găsit din nou liniștea în brațele unei femei mai tinere cu 12 ani decât el.
Potrivit presei britanice, Jenas trăiește de aproximativ șase luni o relație cu o brunetă din Paris, despre care apropiații spun că seamănă izbitor cu fosta lui soție.
Conform informațiilor publicate de The Sun, noua parteneră a fostului fotbalist se numește Anne, are 31 de ani și lucrează în domeniul imobiliar în capitala Franței.
Surse apropiate susțin că relația ar fi început în decembrie 2025, iar Jermaine Jenas ar fi încercat inițial să păstreze discreția.
„Jermaine se întâlnește cu Anne din decembrie. A încercat să păstreze relația cât mai discretă”, a declarat o sursă pentru publicația britanică.
Cu toate acestea, fostul mijlocaș ar fi început treptat să lase indicii subtile pe rețelele sociale, inclusiv fotografii din Paris sau imagini în care apărea geanta Chanel a noii sale iubite.
Apropiații lui Jermaine Jenas spun că relația pare să devină din ce în ce mai serioasă. Fostul fotbalist petrece tot mai mult timp în Franța, iar Anne ar fi venit de mai multe ori și la Londra pentru a-l vizita. Sursa citată de presă mai spune:
„Jermaine postează mereu fotografii din Paris și spune că este mai fericit ca niciodată. E suficient să îi vezi zâmbetul ca să îți dai seama că este îndrăgostit de Anne”
Programul mai relaxat al fostului prezentator BBC îi permite acum să călătorească frecvent între Londra și Paris.
Noua relație vine la mai bine de un an după scandalul care i-a schimbat complet viața lui Jermaine Jenas. În august 2024, BBC l-a concediat din emisiunile „Match of the Day” și „The One Show”, după apariția unor plângeri legate de mesaje nepotrivite trimise unor colege.
Fostul fotbalist a recunoscut ulterior că îi este rușine de comportamentul său. Acesta declara după scandal:
„Mi-a fost rușine și am simțit că i-am dezamăgit pe toți”
În martie 2025, Ellie Penfold a confirmat oficial despărțirea după 16 ani de relație. Cei doi au împreună trei copii.
În prezent, Jermaine Jenas s-a orientat către podcasting și este gazda podcastului de fotbal „Wildcards”, alături de fostul jucător Jermaine Pennant.