Durerea care i-a măcinat pe Cornelia și Lupu Rednic ani la rând. Confesiuni la ALTCEVA cu Adrian Artene: ”A fost un șoc!”

Cornelia și Lupu rednic, aliment recomandat

Cornelia și Lupu Rednic formează un cuplu de mai bine de 30 de ani. S-au cunoscut pe când ea avea doar 16 ani, iar el 23. De atunci, au rămas împreună și au reușit să depășească toate provocările vieții. Iubirea lor a trecut peste orice obstacol, dar asta nu înseamnă că nu au avut și momente grele. În cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene, cei doi au vorbit despre durerea care i-a măcinat o perioadă îndelungată.

Sâmbătă, 15 februarie, a avut loc premiera unei noi ediții a podcastului Altceva, moderat de Adrian Artene. De această dată, invitații au fost Cornelia și Lupu Rednic, doi artiști din România i apreciați pentru talentul și dedicarea lor. Dincolo de cariera muzicală, ei au făcut mărturisiri și despre viața personală.

Durerea care i-a măcinat pe Cornelia și Lupu Rednic

Cei doi artiști de muzică populară s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 30 de ani, într-un restaurant, unde Lupu lucra ca bucătar-ospătar, iar mama Corneliei era angajată. Deși părinții artistei au fost inițial reticenți față de relație, considerând-o prea tânără pentru căsătorie, dragostea lor a depășit aceste obstacole.

La început, au avut o situație financiară modestă, însă au reușit să își clădească o carieră solidă în muzica populară. Totuși, nu au fost scutiți de răutățile oamenilor, iar cel mai comentat subiect din viața lor personală a fost legat de faptul că nu au copii.

„Motivul pentru care noi nu avem copii este problema noastră, rămâne în casa noastră, în familia noastră pentru că nu vreau ca nimeni să comenteze că nu are nimeni niciun drept să facă asta până la urmă și este exact treaba noastră. Noi suntem foarte luați în vizor de unii și de alții pentru acest motiv și toți își dau cu părerea, dar de unde știu ei ceva despre noi? Noi suntem niște artiști, rezumați-vă la ce suntem noi ca artiști, nu comentați lucrurile acestea atât de delicate și de intime ale fiecărui om. Sunt în continuare de părere că dacă faci copii, trebuie să ți-i asumi.

Asta nu înseamnă că noi nu ni i-am fi asumat. Știi cum este? Dacă eu am bunătate în mine, pot să văd tot ce spui tu cu ochi buni. Dacă eu am răutate în mine, orice ai spune tu frumos, eu tot o să împroșc cu noroi că atâta sunt eu și atunci nu îi judecăm nici pe acești oameni care își dau ei cu părerea. Sunt mulți care fac copii doar ca să bifeze. Noi am făcut niște declarații la un moment dat pentru că am fost atât de constrânși să zicem ceva, dar vreau să înțeleagă toată lumea. Avem 50 de ani, mai lăsați-o cu asta.”, a mărturisit Cornelia Rednic la Altceva cu Adrian Artene.

La rândul lui, Lupu Rednic a susținut că oamenii i-au criticat pe el și pe soția lui, fără să le cunoască povestea cu adevărat. Artistul a mărturisit că ei au muncit foarte mult și au făcut sacrificii mari pentru a ajunge unde sunt astăzi.

„Oamenii care vorbesc sunt oamenii care își dau cu presupusul. Tu știi ce în spatele unei familii după 30 și ceva de ani… câtă muncă, sacrificii (…). Lumea trăiește numai în online și eu spun că e un lucru foarte rău. Nu, domnule, viața trebuie să o iei așa cum e.”, a completat Lupu Rednic.

„Am suferit, am zis că mă topesc”

Întrebată dacă a fost deranjată de comentariile acide, Cornelia Rednic a recunoscut că a suferit foarte mult, iar la început a fost un adevărat șoc pentru ea. Totuși, de-a lungul timpului, a ajuns să nu mai pună la suflet răutățile.

„Pentru mine a fost un șoc pentru că, dacă tu știi că nu ai deranjat cu respirație, cu o vorbă, n-am deranjat pe nimeni cu nimic și atunci când am văzut că se scrie rău de noi, comentarii răutăcioase, am suferit. Eu am zis că mă topesc atunci.”, a mai spus celebra artistă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
București, în șantier. În ce stadiu sunt lucrările la Planșeul Unirii. Constructorul va folosi „cârtițe” precum cele care sapă tunelurile la metrou
Gandul.ro
București, în șantier. În ce stadiu sunt lucrările la Planșeul Unirii. Constructorul va folosi „cârtițe” precum cele care sapă tunelurile la metrou
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!