E însărcinată! Iubita fotbalistului român a făcut marele anunț, după ce a revenit în România: „În curând, vom fi părinți”

Iubita fotbalistului român a făcut marele anunț /Foto: Instagram

Bucurei mare în familia unui cunoscut fotbalist român. Partenera acestuia a dat veștile cele mari, anunțând că urmează să devină părinți. Cei doi s-au logodit de Revelion, iar acum au venit cu o nouă surpriză. Tânără este însărcinată și este în al nouălea cer.

Andreea Cornățeanu și fotbalistul Andres Dumitrescu, căci despre ei este vorba, urmează să devină părinți pentru prima dată. Cea care a dat vestea cea mare a fost Andreea. Ea a postat un mesaj emoționant în mediul online. Mai mult, aceasta a mărturisit că deja visează la momentul în care își va strânge bebelușul în brațe.

Iubita fotbalistului român a făcut marele anunț

La începutul acestui an, Andres Dumitrescu a făcut un pas important și s-a întors acasă. După ce s-a despărțit de cehii de la Slavia Praga, a semnat cu Petrolul Ploiești, iar mutarea se pare că a fost de bun augur. 2026 pare să fie un an extraordinar pentru fotbalist, care deja a marcat câteva momente importante.

Pe lângă întoarcerea acasă, acesta s-a logodit de Revelion, iar acum a venit cu o nouă bombă: urmează să devină tătic. Anunțul cel mare a fost făcut de către partenera sa, Andreea Cornățeanu, în mediul online. Printr-un mesaj emoționant, aceasta a anunțat că urmează să devină mamă pentru prima dată.

Iubita fotbalistului român a făcut marele anunț /Foto: Instagram

Andreea a spus că acest copil este un „mic miracol” și o binecuvântare. Cei doi viitori părinți sunt în al nouălea cer și abia așteaptă momentul în care o să își strângă bebelușul în brațe.

„Din iubirea noastră, Dumnezeu a ales să creeze un mic miracol și să ni-l încredințeze nouă. Deja te purtăm în inimile noastre, în gânduri și în fiecare rugăciune. Ne-ai învățat ce înseamnă răbdarea, credința și iubirea fără margini, iar faptul că ne-ai ales să-ți fim părinți este cea mai mare binecuvântare.

Ne imaginăm ziua în care te vom ține în brațe pentru prima dată și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare clipă în care crești sub ocrotirea Lui. Știm că nu vom fi perfecți, dar promitem să te creștem cu dragoste, cu blândețe și cu credință, învățându-te să iubești, să speri și să ai încredere. În curând, începe cea mai frumoasă călătorie a noastră. În curând, vom fi părinți”, a scris Andreea Cornățeanu, în mediul online.

Dan Petrescu, aproape de revenirea în fotbal. Anunțul venit în urmă cu puțin timp

Probleme medicale pentru Cristi Chivu. Cu ce se confruntă antrenorul de la Inter: ”M-am umplut de analgezice”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bombă culinară la nunta Cristinei Bâtlan! Ce preparate speciale au primit invitații la petrecerea de lux
Click.ro
Bombă culinară la nunta Cristinei Bâtlan! Ce preparate speciale au primit invitații la petrecerea de lux
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ștefan Popescu: Îngrijorătoarea vizită a subsecretarului american Elbridge Colby la Bucureşti: SUA nu oferă nimic României
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Îngrijorătoarea vizită a subsecretarului american Elbridge Colby la Bucureşti: SUA nu oferă nimic României
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia