Acasă » Știri » El este Casian, polițistul de la Penitenciarul Gherla care a murit în accidentul cumplit din Pasul Avrig. Avea doar 36 de ani

El este Casian, polițistul de la Penitenciarul Gherla care a murit în accidentul cumplit din Pasul Avrig. Avea doar 36 de ani

De: Alina Drăgan 06/08/2026 | 14:36
El este Casian, polițistul de la Penitenciarul Gherla care a murit în accidentul cumplit din Pasul Avrig. Avea doar 36 de ani
El este Casian, polițistul care a murit în accidentul cumplit din Pasul Avrig /Foto: Facebook

Sfârșit tragic pentru un polițist de la Penitenciarul Gherla. Acesta s-a stins din viață la vârsta de numai 36 de ani, în urma unui tragic accident rutier, ce a avut loc în Pasul Avrig, județul Sibiu. În urma celor întâmplate, alarma a fost dată imediat, însă pentru polițist nu s-a mai putut face nimic. Cum s-a întâmplat totul?

Accidentul de motocicletă în care polițistul și-a pierdut viața a avut loc în data de 5 august, în Pasul Avrig, județul Sibiu. Potrivit datelor transmise de către autorități, motociclistul circula pe DN1, pe sensul Sibiu – Brașov, iar în timpul unei manevre de depășire s-a izbit de o autoutilitară condusă de un șofer în vârstă de 34 de ani, din Cisnădie, care mergea în aceeași direcție.

„Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri a reieșit faptul că, în timp ce conducea o motocicletă pe DN1, pe direcția de deplasare Sibiu–Brașov, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Cluj, din cauze ce urmează a fi stabilite, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa în aceeași direcție, condusă de un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în localitatea Cisnădie.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și dispunerea măsurilor legale care se impun. Traficul rutier este blocat total, circulația fiind deviată prin localitatea Avrig”, au transmis autoritățile.

El este Casian, polițistul care a murit în accidentul cumplit din Pasul Avrig

După producerea accidentului, alarma a fost dată imediat, iar echipajele de salvare s-au deplasat de urgență la fața locului. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, pentru tânărul motociclist nu s-a mai putut face nimic și a fost declarat decesul.

Bărbatul de 36 de ani care a murit în urma accidentului din Pasul Avrig era polițist și activa la Penitenciarul Gherla. Moartea acestuia a adus multă durere atât pentru colegi, cât și pentru familia tânărului. Casian lasă în urmă doi copii care nu o să își mai vadă niciodată tatăl.

Sindicatul Liber din Penitenciarul Gherla și-a exprimat regretul față de moartea colegului și a transmis un mesaj emoționant în mediul online.

„Cu profundă durere ne luăm rămas-bun de la colegul nostru, care și-a pierdut viața într-un tragic accident de motocicletă, la doar 36 de ani. Plecarea sa fulgerătoare a lăsat un gol imens în sufletele familiei, prietenilor și colegilor din cadrul Penitenciarului Gherla. Va rămâne în amintirea noastră ca un coleg dedicat, un om de caracter și un prieten de nădejde.

În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veșnică, iar celor rămași puterea de a trece peste această pierdere cumplită. Nu te vom uita niciodată. Drum lin spre cer!”, se arată în mesaj.

 

CITEȘTE ȘI:

A murit Viorel Sibiceanu, omul care a inventat celebrii mici de la Dedulești! „Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

O fetiță de 9 ani a murit în timpul vacanței cu cortul și poliția îl acuză pe tatăl ei. Ce detaliu le-a atras atenția martorilor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video