Elena Udrea, o mămică tare mândră! Premiul câștigat de fiica sa la un concurs internațional: „Ne-a făcut niște părinți atât de fericiți”

Elena Udrea, o mămică tare mândră! Premiul câștigat de fiica sa la un concurs internațional: „Ne-a făcut niște părinți atât de fericiți”
Elena Udrea, o mămică tare mândră

De când a ajuns din nou în sânul familiei sale, Elena Udrea își concentrează întreaga atenție asupra fiicei sale. Iar recent, aceasta a avut un motiv mare de bucurie. Fiica sa a marcat o reușită importantă în cadrul unui concurs internațional. Părinții au fost tare mândri de reușita Evei.

După ce a executat trei ani și zece luni din pedeapsa inițială de șase ani primită în dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost eliberată condiționat la începutul lunii iulie 2025. Decizia definitivă a fost luată de Tribunalul Prahova, care a respins contestația formulată de DNA împotriva eliberării.

Încă de la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, Elena Udrea a declarat că va pune pe primul loc familia, în special relația cu fiica ei, Eva. Fostul ministru al Turismului se ține de cuvânt, iar recent micuța a făcut-o tare mândră.

Elena Udrea, o mămică tare mândră

Elena Udrea vrea să recupereze timpul pierdut cu fiica sa, iar în ultima perioadă atenția acesteia s-a concentrat doar asupra micuței. Cele două petrec mult timp împreună, iar recent Eva și-a făcut părinții mândri. Aceasta a participat la un concurs internațional de muzică și a reușit să se claseze pe locul 1.

Reușita acesteia vine după ce în urmă cu doar câteva zile, Eva a mai câștigat și un concurs de ortografie. Cei doi părinți au fost extrem de bucuroși atunci când au aflat rezultatele și chiar au marcat momentul printr-o postare în mediul online.

„Eva ne-a adus astăzi încă un moment de bucurie! Locul I la Concursul Național de Interpretare Muzicală, «Ella Musica». După premiul luat vineri la competiția Spelling Bee, cu rezultatul de azi ne-a făcut din nou niște părinți atât de fericiți! Felicitări, iubita noastră!”, a scris Elena Udrea, în mediul online.

Elena Udrea, o mămică tare mândră /Foto: Facebook

Elena Udrea a pierdut multe momente importante din viața fiicei sale, însă acum este determinată să nu mai rateze nimic. Este alături de fiica ei și de Adrian Alexandrov la fiecare pas, iar cei trei par că se bucură din plin de timpul petrecut împreună.

„A fost o perioadă de readaptare firească, dar Elena este o femeie puternică și echilibrată. S-a reintegrat natural în viața noastră, pas cu pas, cu multă răbdare și maturitate. Lucrurile s-au așezat frumos”, a declarat recent Adrian Alexandrov.

 

CITEȘTE ȘI:

Elena Udrea și-a mai îndeplinit încă un vis alături de fiica ei. Ce au făcut împreună pentru prima dată

Elena Udrea își cere bunurile înapoi, după ce a fost executată silit: „Am fost condamnată abuziv”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
Click.ro
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!