Fane Văncică a mers la vrăjitoare și a făcut spectacol sub clar de lună! Fanii s-au amuzat copios: ”Veniți aici la Morgana!”

Fane Văncică, spectacol sub clar de lună /Foto: Social media

Celebrul „Aoooleu” Fane Văncică a revenit pe TikTok, iar recent a făcut deliciul internauților. Fane și-a păstrat vechile obiceiuri, însă de data aceasta a dus totul la un alt nivel. Recent, Fane Văncică a mers la vrăjitoare și a făcut spectacol sub cerul nopții, într-un cerc de foc, printre descântece și farmece. Fanii din mediul online s-au amuzat copios când au văzut întreaga scenă.

Dacă în urmă cu ceva timp, Fane Văncică avea numeroase probleme cu vecinii din cauza „reclamelor urlate” pe care le făcea, de această dată a mutat decorul și se desfășoară în natură. Face reclamă la vrăjitoare și promite servicii de top, categoric cele mai bune din România și chiar Europa, după cum el spune.

Fane Văncică, spectacol sub clar de lună

Fane Văncică se bucură de „susținerea” comunității sale din mediul online, iar pentru a le face pe plac celor care îl urmăresc se filmează în diferite ipostaze. Dacă unii dintre fanii interlopului se amuză atunci când îl văd, pentru alţii comportamentul lui este destul de greu de digerat. Însă, Fane nu ține cont de nimic și continuă să facă spectacol.

Ei bine, după ce a avut numeroase probleme cu vecinii din cauza vocii sale puternice, acum Fane Văncică și-a mutat activitatea în aer liber, sub clar de lună. Iar de această dată a mers la vrăjitoare.

„Uitați ce se întâmplă aici, oameni buni! Oameni buni! Veniți aici la Morgana! Pentru că vă ajută să fiți cu soțiile, cu bărbații voștri, cu copiii! Uitați cum vă unește, oameni buni! Dacă am avut farmece sau cineva mi-a făcut farmece ca să mă ia ele, să mă fure de lângă Mariuța mea, nu puteți, mă jur pe mama! Aoleu! Uite, așa sunt cu nevastă-mea toată viața”, spune Fane Văncică, în clipul postat pe TikTok.

Fane Văncică, spectacol sub clar de lună /Foto: TikTok

Mai mult, Fane chiar a încercat să ia parte le ritualul făcut de vrăjitoare, însă incantațiile nu prea i-au ieșit. Dar a dres-o repede și a lăudat-o din plin pe vrăjitoare.

„Morgana: Așa, spune ce spun acum. Cum se lipește ceara de piele și mierea de gură.

Fane: Cum se lipește ceara de miere și mierea de gură!

Morgana: Ceara de piele și mierea de gură.

Fane: Ceara de piele și mierea de gură. Am puțină emoție, oameni buni. Nu simțiți ce simt eu în sufletul meu. Simt o vibrație maximă. Simt că ceva nu mai există în mine, un rău. Oameni buni, vă rog să mă credeți că ceea ce vă spun e doar real. Nu există vrăjeală, nu există nimica. Uitați-vă și voi la ce putere am ajuns în România.

Uitați-vă și tot vreau să insist pe tot ce înseamnă pentru că această persoană este foarte cunoscută în România. Pentru că fata asta tot ce a fost în România a făcut perfect. Vreau ca toți oamenii din Europa să vină aici în curtea asta pentru că o să plece fericiți. Vă iubesc”, mai spune Fane Văncică.

AU, AU, AU, ce idee i-a venit lui Pescobar! Cum vrea milionarul să-şi schimbe Rolls-ul, mai nou: „Nu mai există în România”

Calcul complet | Câți bani au primit Mara Bănică și Serghei Mizil pentru cele 5 săptămâni la Asia Express

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!