O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a fost atacată în propria locuință de soțul său. Agresiunea i-a provocat răni grave, medicii fiind nevoiți să intervină chirurgical de urgență pentru a-i salva viața. Cazul a ajuns în fața instanței, iar bărbatul este liber în urma gestului halucinant pe care l-a făcut.
Victima a trecut printr-un coșmar după ce a fost trezită în toiul nopții și bătută cu brutalitate chiar de soțul ei, supărat că nu reușea să doarmă din cauza sforăitului.După atac, femeia a încercat să se refugieze într-o altă cameră și a apelat numărul de urgență 112, dar până la sosirea polițiștilor agresorul dispăruse de acasă.
Deși rănile erau grave, victima nu a mers imediat la spital, ci abia după o săptămână, când starea i s-a agravat. Examinările medicale au confirmat diagnostice serioase, iar medicii au fost nevoiți să intervină chirurgical de două ori pentru ruptura de splină și hemoragie internă. Recuperarea a fost de durată, femeia fiind spitalizată mai bine de o lună și jumătate.
Procesul s-a finalizat cu o sentință blândă pentru agresor. Judecătorii l-au condamnat la 2 ani și 5 luni de închisoare cu suspendare, ținând cont că nu avea antecedente penale. În plus, acesta a fost obligat să îi plătească victimei despăgubiri consistente: 28.000 de lei pentru cheltuielile medicale și alte 32.000 de lei daune morale și materiale. Totuși, hotărârea nu este definitivă, iar cazul urmează să fie reanalizat la Curtea de Apel în luna noiembrie.
Pe 22 august 2025, o femeie de 50 de ani din Țopa de Criș a ajuns în stare critică la Spitalul Județean Oradea după ce a fost atacată violent de soțul ei, aflat în proces de divorț. Incidentul s-a produs în satul Gheghie, în casa unor prieteni, când agresorul a lovit-o cu pumnii, picioarele și un obiect contondent. La scurt timp după incident, bărbatul s-a sinucis și a fost găsit mort de către polițiști.