Acasă » Știri » Filmul tragediei din Breaza, de 1 mai. Ce a făcut șoferul ATV-ului, cu puțin timp înainte să moară

Filmul tragediei din Breaza, de 1 mai. Ce a făcut șoferul ATV-ului, cu puțin timp înainte să moară

De: Irina Vlad 02/05/2026 | 21:31
Filmul tragediei din Breaza, de 1 mai. Ce a făcut șoferul ATV-ului, cu puțin timp înainte să moară

Ceea ce ar fi trebuit să fie o drumeție pe munte s-a transformat într-o nenorocire. O familie a fost distrusă într-o clipă, după ce ATV-ul cu care se plimbau s-a răsturnat într-o râpă. Tatăl, un bărbat de 37 de ani a murit pe loc, în timp ce fiul lui de 6 ani a suferit răni la nivelul capului. Anchetatorii au refăcut filmul tragediei. 

Accidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de vineri, 1 mai, în Breaza, zona Valea Târsei. O familie: șoferul de 37 de ani, soția și fiul lor de 6 ani au închiriat un ATV tip buggy și au plecat într-o drumeție pe dealurile din preajma localității.

Potrivit martorilor, bărbatul de 37 de ani ar fi consumat alcool înainte să se urca la volanul ATV-ului și ar fi condus cu viteză mare, în ciuda terenului accidentat. La un moment dat, acesta ar fi încercat să facă o manevră riscantă: să ridice ATV-ul pe două roți. A lovit un dâmb, iar ulterior, fiind pe teren drept, șoferul ar fi pierdut controlul volanului.

„S-a răsturnat pe loc drept, a vrut să se ridice pe două roţi, capul plin de băutură şi cu copilul în braţe. El a murit pe loc. Şi cu berea în mână”, a povestit un martor.

Filmul tragediei de la Breaza

Primarul din Breaza, Bogdan Novac, susține că zona în care cei trei se plimbau era una accidentată și extrem de periculoasă, cu porțiuni inaccesibile, mai ales în condițiile în care aceștia nu cunoșteau împrejurimile.

„Au vrut să plece în drumeţie într-o zonă total nepretabilă pentru aşa ceva, într-o zonă pe care presupun că nu o cunoşteau. Chiar dacă suntem iubitori de off-road, de natură nu trebuie să ne aventurăm cu astfel de ATV-uri în zone imposibil accesibile şi fără cunoştinţe minime de a conduce aceste ATV-uri”, a avertizat Bogdan Novac, primar Breaza.

Din nefericire, vacanța s-a încheiat tragic. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje SMURD, inclusiv un elicopter SMURD, însă barbatul de 37 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator, fiind declarat decesul la fața locului. Copilul de 6 ani a ajuns la spital cu răni la nivelul capului.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier într-o zonă neamenajată, situată în proximitatea orașului Breaza.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar în urma verificărilor preliminare efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea un vehicul de teren de tip buggy, pe un teren adiacent străzii Livezi din orașul Breaza, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se.

În urma producerii evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto, precum și rănirea unui minor în vârstă de 6 ani, pasager în vehicul.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat IJP Prahova.

Tragedie de 1 Mai pe valea Prahovei, după o plimbare cu ATV-ul. Un bărbat de 37 de ani a murit și un copil de 6 ani a fost rănit

Sfârșit tragic pentru un copil de 13 ani din Dolj. A murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News