Familia Beckham, considerată ani la rând simbolul perfecțiunii și al succesului global, traversează acum cea mai mare criză din istoria sa. Ruptura dintre Brooklyn Beckham și părinții săi, David și Victoria, a explodat public în 2026. Imperiul de milioane care părea de neclintit s-a fisurat, iar „familia perfectă” pare împărțită definitiv în două tabere.
Ani la rând, familia Beckham a fost ceea ce lumea întreagă voia să creadă că există cu adevărat: perfecțiune. Uniți, apariții impecabile, un imperiu construit din fotbal, modă și lux. David Beckham, legenda absolută a sportului. Victoria Beckham, fosta Spice Girl devenită regina fashionului internațional. Patru copii crescuți sub lumina reflectoarelor, apariții la cele mai exclusiviste evenimente, vacanțe la care mulți nici măcar nu îndrăznesc să viseze și fotografii de familie care păreau desprinse dintr-o reclamă. Nu erau doar o simplă familie, ci un brand global, un imperiu de imagine. Totul arăta perfect. Prea perfect până când…

Totul începe cu fiul lor cel mare. Brooklyn Beckham, moștenitorul „coroanei”. Primul născut, cel care trebuia să ducă mai departe povestea.
Dar Brooklyn nu a fost niciodată ca tatăl lui. Nu a vrut să fie doar „fiul lui Beckham”. A încercat să se facă remarcat în mai multe domenii. În timp ce tatăl său era o legendă a fotbalului, Brooklyn nu a reușit niciodată să își găsească un drum clar într-o singură direcție. A încercat mai întâi fotografia, publicând chiar și o carte cu imagini artistice, însă criticii au spus că succesul venea mai mult datorită numelui pe care-l purta decât din talent.
Ulterior a cochetat cu ideea unei cariere în sport, dar a abandonat rapid. În ultimii ani, s-a reinventat ca influencer de lifestyle și „chef”, lansând rețete și clipuri culinare pe social media, un nou proiect care a stârnit din nou ironii și controverse.

Momentul care a schimbat definitiv totul a fost apariția ei: Nicola Peltz.
Nicola Peltz nu a intrat în viața lui Brooklyn ca o simplă iubită. Ea venea deja cu un nume greu în spate. Actriță americană, cunoscută din filme precum Transformers: Age of Extinction și din producții TV, Nicola a crescut într-o familie cu o putere financiară uriașă. Este fiica miliardarului Nelson Peltz, unul dintre cei mai influenți investitori din America, un om cu conexiuni la nivelul celor mai înalte cercuri de business și politică.
Crescută într-un mediu extrem de exclusivist, Nicola a fost descrisă de presa americană drept o prezență puternică, independentă, obișnuită să obțină ce își dorește. Nicola a fost percepută încă de la început ca o femeie care nu se va integra ușor în regulile clanului Beckham. Tabloidele britanice au speculat ani la rând că între ea și Victoria Beckham ar fi existat o rivalitate tăcută, o „luptă de teritoriu” au numit-o mulți.

Nunta din 2022 a fost primul episod care a anunțat ruptura. Evenimentul a avut loc în Florida, pe domeniul impresionant al familiei Peltz, o proprietate uriașă evaluată la zeci de milioane de dolari. Vorbim despre o ceremonie de milioane, cu sute de invitați celebri, măsuri de securitate extreme și o desfășurare spectaculoasă care nu semăna cu o simplă nuntă.
Nicola a purtat o rochie Valentino couture, iar presa din întreaga lume a avut numai cuvinte de laudă despre apariția ei.
Aproape imediat după eveniment, tabloidele britanice au început să vorbească despre un conflict mocnit între Nicola și Victoria Beckham. Una dintre cele mai discutate controverse a fost legată de faptul că Nicola nu ar fi purtat o creație semnată Victoria, așa cum se speculase inițial. Pentru o familie care își construiește imaginea și influența și prin modă, gestul a fost interpretat ca o distanțare clară.
Dar Brooklyn a lămurit și acest aspect printr-o serie de dezvăluiri pe pagina sa de Instagram.
Părinții mei au încercat în mod constant să-mi distrugă relația încă dinainte de nuntă, iar acest lucru nu s-a oprit. Mama mea a anulat realizarea rochiei Nicolei în ultimul moment, deși aceasta era foarte entuziasmată să poarte creația ei, forțând-o să își găsească de urgență o altă rochie.

Apoi au apărut zvonuri despre momente incomode la petrecere: priviri reci și o atmosferă tensionată. Unele surse au sugerat chiar că Victoria ar fi fost afectată emoțional în acea seară, simțind că fiul ei cel mare îi scapă definitiv printre degete.
În plus, organizarea nunții a fost dominată de familia Peltz, iar asta a amplificat ideea că Beckhamii nu mai erau centrul poveștii.
Un alt moment care a șocat opinia publică a fost legat tot de dezvăluirile pe care Brooklyn le-a făcut recent în mediul online. Tânărul a atacat-o direct pe mama sa și a dezvăluit ar fi dansat într-un mod exagerat la nunta lui, ceea ce ar fi deranjat-o foarte tare pe soția lui, Nicola Peltz. (VEZI AICI MAI MULTE DETALII)
Mama mi-a deturnat primul dans cu soția mea, care fusese planificat cu săptămâni înainte, pe un cântec de dragoste romantic. În fața celor 500 de invitați de la nuntă, Marc Anthony m-a chemat pe scenă, unde în program era planificat să fie dansul meu romantic cu soția mea, dar în schimb mama aștepta să danseze cu mine. A dansat foarte nepotrivit cu mine în fața tuturor. Nu m-am simțit niciodată mai inconfortabil sau mai umilit în întreaga mea viață. Am vrut să ne reînnoim jurămintele pentru a putea crea noi amintiri din ziua nunții noastre, care să ne aducă bucurie și fericire, nu anxietate și jenă, a povestit el.
La acel moment însă, totul a fost îngropat sub zâmbete de Instagram.
După ce Brooklyn a decis să își deschidă sufletul și să spună lumii întregi prin tot ce a trecut, au ieșit la iveală și alte detalii incredibile din interiorul familiei. Tânărul a dezvăluit că părinții au încercat să îl manipuleze și au încercat să îi impună condiții chiar și după căsătorie.
Dar cel mai controversat detaliu este legat de numele Beckham.
Cu săptămâni înainte de ziua cea mare, părinții mei m-au presat în mod repetat și au încercat să mă mituiască pentru a renunța prin semnătură la drepturile asupra numelui meu, lucru care m-ar fi afectat pe mine, pe soția mea și pe viitorii noștri copii. Au insistat să semnez înainte de data nunții, deoarece atunci ar fi intrat în vigoare termenii înțelegerii. Refuzul meu a afectat plata, iar de atunci nu m-au mai tratat niciodată la fel.
În timpul planificării nunții, mama mea a mers atât de departe încât m-a numit „rău”vpentru că Nicola și cu mine am ales să le includem la masa noastră pe bunica mea, Nanny Sandra, și pe bunica Nicolei, Naunni, deoarece amândouă nu mai aveau soții în viață. Ambii noștri părinți aveau propriile mese, poziționate în mod egal lângă a noastră, a dezvăluit Broklyn Beckham.

Brooklyn Beckham a rupt tăcerea într-un mod neașteptat și exploziv, după ani în care a evitat orice comentariu public despre tensiunile din familia sa. Fiul cel mare al lui David și Victoria Beckham susține că a fost nevoit să facă toate aceste dezvăluiri pentru că nu mai putea rămâne indiferent la tot ce i se întâmplă.
Am tăcut ani la rând și am făcut tot posibilul să păstrez aceste lucruri private. Din păcate, părinții mei și echipa lor au continuat să meargă la presă, lăsându-mă fără altă opțiune decât să vorbesc pentru mine și să spun adevărul despre doar o parte dintre minciunile care au fost tipărite.
Nu doresc să mă împac cu familia mea. Nu sunt controlat, ci îmi apăr drepturile pentru prima dată în viața mea.
David Beckham a ales, cel puțin la început, să păstreze tăcerea în fața scandalului care a zguduit familia. Fostul fotbalist nu a oferit imediat o reacție directă la acuzațiile fiului său, însă, ulterior, a făcut o declarație scurtă. Cu o atitudine aparent calmă, David a transmis în presă un mesaj care a fost interpretat de mulți drept o încercare de a minimaliza tensiunile și de a lăsa loc unei eventuale împăcări.
(Copiii, n.r.) fac greşeli, dar copiilor le este permis să facă greşeli, acesta este modul în care învaţă.

Conflictul a ajuns și la persoane din trecutul fiului cel mare al lui David și al Victoriei. Chloe Grace Moretz, care a avut o relație cu Brooklyn Beckham între 2014 și 2018, a fost recent întrebată despre cum a fost să o întâlnească pe Victoria în acea perioadă. Conform relatărilor, actrița a avut doar lucruri pozitive de spus despre fosta ei „mamă soacră” admirând etica de muncă a Victoriei și creionând o imagine respectuoasă despre familia Beckham per ansamblu.

Această declarație surprinde, mai ales în contextul actual al tensiunilor familiale. Faptul că Chloe a menționat aspecte pozitive despre Victoria adaugă o nuanță nouă întregii povești și sugerează că percepțiile din interiorul familiei pot fi mai complexe decât par la prima vedere.