Fostul soț a adus-o la capătul puterilor! Influencerița abia mai face față, după un an „imposibil”: „Co-parentingul cu el nu e deloc ușor”

Kim Kardashian ar vrea să lase definitiv în urmă anul 2025. Potrivit apropiaților, vedeta se simte „înfrântă” și „epuizată”, după un an pe care îl consideră cel mai dificil de până acum, atât pe plan profesional, cât și emoțional. Fondatoarea Skims traversează o perioadă extrem de grea, în care viața ei sentimentală pare complet blocată, iar presiunea de a face față la toate începe să-și spună cuvântul.

Potrivit Page Six, Kim Kardashian trece printr-o perioadă dificilă, în care oboseala se resimte destul de mult. O sursă apropiată a declarat despre Kim că abia așteaptă să încheie acest capitol dureros din viața ei: „Pentru Kim, anul acesta a fost foarte greu, poate chiar cel mai greu an din viața ei. A fost epuizant și simte că nu mai poate duce încă unul la fel”.

Kim Kardashian a ajuns la capătul puterilor. Sursa foto: social media

Vedeta se simte afectată atât de eșecurile profesionale recente, cât și de viața personală extrem de complicată. Se pare că nereușita de a promova examenul de barou a fost o lovitură dureroasă pentru stima ei de sine.

Kim Kardashian a trecut prin clipe dificile

Potrivit apropiaților, Kim întâmpină dificultăți și în rolul de mamă, mai ales în contextul relației tensionate cu fostul soț, Kanye West. „Își iubește copiii enorm, dar este foarte greu să le faci pe toate. Co-parentingul cu Kanye nu e deloc ușor”, a declarat sursa.

Kim și Kanye au împreună patru copii, North, Saint, Chicago și Psalm, iar responsabilitățile zilnice, la care se adaugă presiunea publică, au devenit copleșitoare. Deși a avut câteva relații după divorț, inclusiv cu Pete Davidson și Odell Beckham Jr., Kim simte că nu mai are energie pentru o nouă poveste de dragoste. „Și-ar dori să iubească din nou, dar a ajuns la concluzia că nu le poți avea pe toate. Timpul, copiii, cariera și o relație stabilă par imposibil de împăcat”, a mai spus sursa. Apropiații spun că vedeta s-a îngropa total în muncă, evitând să se mai implice emoțional.

Deși familia încearcă să o încurajeze și să-i spună că totul face parte dintr-un plan mai mare, Kim pare epuizată psihic. „Se simte învinsă. Are impresia că nimeni nu îi înțelege suferința. E obosită și fizic și emoțional”, a mai dezvăluit aceeași sursă. Totuși, potrivit Page Six, Kim ar fi decis să rămână singură o perioadă și să se concentreze pe copii și pe carieră. Deși este una dintre cele mai puternice femei din showbiz, Kim Kardashian traversează o perioadă de vulnerabilitate rar văzută. Între carieră, maternitate și dezamăgiri amoroase, vedeta pare să caute liniște, chiar dacă, de data asta, nu în brațele cuiva.

CITEȘTE ȘI –  Kim Kardashian, la schi într-un costum de 800 de dolari. Nimeni nu a știut că este ea cea de pe pârtie

NU RATA – Cum a sărbătorit familia Kardashian Crăciunul. Au schimbat tradiția pe care o respectau de ani buni

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!