Frații Tate, din nou la DIICOT! Care este motivul vizitei fulger

Frații Tate, din nou la DIICOT

În primăvara lui 2025, după aproape doi ani de restricții și procese, Andrew și Tristan Tate au obținut permisiunea de a părăsi România. Însă, cei doi au rămas sub control judiciar, așa că au obligația de a se prezenta în fața organelor judiciare atunci când sunt chemați. Recent, aceștia au avut parte de o vizită fulger la sediul DIICOT.

Andrew şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie britanică şi americană, au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violenţe.

Ulterior, în decembrie 2024, instanţele au anulat rechizitoriul procurorilor, iar dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale. În 2025, cei doi au scăpat aproape de tot de problemele cu legea și au primit permisiunea de a pleca din România. Totuși, s-a păstrat măsura controlului judiciar.

Astfel, Andrew și Tristan Tate s-au întors acum în țară și au mers direct la sediul DIICOT, unde măsura controlului judiciar a fost prelungită cu încă 60 de zile.

Frații Tate, la sediul DIICOT

Frații Tate, amenințări la adresa României

În primăvară, după ce frații Tate au părăsit România au început să lanseze acuzații grave și au promis răzbunare pentru tot ce li s-a întâmplat. Andrew Tate și-a exprimat furia într-un mesaj video postat pe rețelele sociale, în care susține că atât el, cât și fratele său, sunt „în mare parte înțeleși greșit” și că nu au fost condamnați niciodată pentru nicio crimă.

Mai mult, milionarul britanic a lansat acuzații directe către procurori și instituțiile statului român, spunând că aceștia „vor plăti pentru ce ne-au făcut”.

„Am fost arestați pe un caz de doi bani, fără dovezi. Au printat mii de coli cu tot felul de acuzații, dar care nu înseamnă nimic. Au falsificat dovezile, totul este o mizerie! Ce-au găsit asupra noastră? Nimic! Unde sunt așa-zisele victime? Dovezile au fost obținute în mod ilegal. Înregistrări ilegale, traduceri false, martori falși care nici nu există! Nu a existat nicio dovadă care să mă arunce în închisoare. Nu a fost nicio dovadă ca să-mi percheziționeze casa de cinci ori.

Acum că războiul a fost câștigat și că hârtiile au fost ștampilate înainte să fiu eliberat, vă promit că toți cei care au făcut asta, cei care au încercat să ne facă să suferim în mod nedrept, vor plăti prețul. Când am pierdut noi vreodată?! Andrew și Tristan Tate nu cedează niciodată, nu cad!”, spunea Andrew Tate.

Incident violent la vila fraților Tate! Un ucrainean a rănit un muncitor. Detalii de ultimă oră

Frații Tate, puși sub acuzare în Marea Britanie. Procurorii au formulat 21 de acuzații împotriva lui Andrew și a lui Tristan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Gandul.ro
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!