Grav accident în Argeș. O mașină s-a răsturnat, iar șoferul a fost proiectat în afara autoturismului

Publicat: 29/03/2020 | 15:55

Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puțin timp în Argeș. Un bărbat a scăpat autoturismul de sub control, s-a lovit de un parapet, mașina s-a răsturnat și a fost proiectat din autoturism.

Accidentul s-a produs în localitatea Dărmănești – Piscani, într-o curbă periculoasă. Un bărbat de 55 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe DJ 731, din direcția Pișcani către Dărmanești, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu un parapet și s-a răsturnat. În urma accidentului, conducătorul autoturismului a fost rănit grav.

În aceste momente se efectuează manevre de resuscitare. La fața locului intervin un echipaj cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD terapie intensivă și un echipaj SAJ. Din primele date, bărbatul era singur în mașină.

(CITEȘTE ȘI: ACCIDENT CU DOUĂ VICTIME ÎN CAPITALĂ! ECHIPAJELE DE SALVARE AU INTERVENIT DE URGENȚĂ)

Citește și...