Home » Stiri » Sport » Halep a eliminat-o pe Garcia și s-a calificat în turul al treilea de la Miami

Halep a eliminat-o pe Garcia și s-a calificat în turul al treilea de la Miami

De: Sabin Pirvan 26/03/2021 | 18:13
Halep a eliminat-o pe Garcia și s-a calificat în turul al treilea de la Miami

În noaptea precedentă, de joi spre vineri, a avut loc de la ora 00:00 – ora României, confruntarea dintre Simona Halep și Caroline Garcia, din cadrul turului secund al turneului de la Miami.

Desfășurarea partidei Halep – Garcia

În ciuda faptului că durerile au chinuit-o pe Simona, mai ales în primul set, constănțeanca a reușit să se impună. După ce sportiva din „Hexagon” a câștigat primul act cu 6-3, Halep a reușit să își adjudece următoarele două seturi cu 6-4 și 6-0. Totuși, la conferința de presa, a ținut să își sublinieze „problemele” pe care ea însăși le-a sesizat, după cum urmează:

„Am jucat de multe ori cu ea, știam că va fi un meci greu, pentru că servește foarte puternic. Serviciul meu nu a fost cel mai bun. În setul doi am schimbat tactica, am plimbat-o mai mult, ea a început să greșească mai mult și așa am căpătat încredere. N-am mai jucat de la Australian Open, s-a simțit asta. Am avut probleme și cu umărul. Sunt aici să mă bucur de tenis și să câștig fiecare meci, astea sunt obiectivele mele”

În continuare, în turul al treilea, Halep o va întâlni pe Sevastova.

Parteneri
Pepe e ISTORIE! Raluca Pastramă a făcut totul public! El este acum cel mai important bărbat din viața ei: „Ce te iubeam eu înainte, acum te divinizez…”
Pepe e ISTORIE! Raluca Pastramă a făcut totul public! El este acum cel mai important...
Total INTERZIS pentru cei care s-au vaccinat cu PFIZER! Informația momentului pe care toată lumea trebuie să o știe
Total INTERZIS pentru cei care s-au vaccinat cu PFIZER! Informația momentului pe care toată lumea...
Ilie Năstase, reacție jenantă după imaginea postată de soția sa: ‘Ai trecut și tu prin patul lui’
Ilie Năstase, reacție jenantă după imaginea postată de soția sa: ‘Ai trecut și tu prin...
FOTO. Andreea Raicu a pozat goală, la 43 de ani. Imaginea care a pus pe jar bărbații
FOTO. Andreea Raicu a pozat goală, la 43 de ani. Imaginea care a pus pe...
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a...
Nimeni nu a știut vreodată acest lucru. Cum se numește Dani Oțil în buletin. Soția l-a deconspirat
Nimeni nu a știut vreodată acest lucru. Cum se numește Dani Oțil în buletin. Soția...
Oana Roman suferă de o afecţiune gravă. Poate fi fatală: "Nu poți trece peste fără terapie!"
Oana Roman suferă de o afecţiune gravă. Poate fi fatală: "Nu poți trece peste fără...
Dieta cu care Scarlatescu a dat jos 50 de kilograme! Pare greu de crezut, dar secretul e atat de simplu! Ce trebuie sa faci zilnic sa topesti kilogramele. „In fiecare zi am mancat…”
Dieta cu care Scarlatescu a dat jos 50 de kilograme! Pare greu de crezut, dar...
Incredibil. Ce a intrat în mașina Biancăi Drăgușanu. Vedeta a fost chemată de urgență
Incredibil. Ce a intrat în mașina Biancăi Drăgușanu. Vedeta a fost chemată de urgență
Ce-au găsit în buzunarul șoferului de Maserati care s-a izbit de un cap de pod! Cine era, de fapt, bărbatul
Ce-au găsit în buzunarul șoferului de Maserati care s-a izbit de un cap de pod!...
Cea mai periculoasă băutură alcoolică pentru ficat. Un român consumă 85 de litri anual
Cea mai periculoasă băutură alcoolică pentru ficat. Un român consumă 85 de litri anual
Horoscop SPECIAL. Care sunt cele mai norocoase zodii
Horoscop SPECIAL. Care sunt cele mai norocoase zodii
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o...
Rezultate loto duminică, 16 mai 2021. Acum afli cât de norocos ești!
Rezultate loto duminică, 16 mai 2021. Acum afli cât de norocos ești!
Doamne ferește. Așa ceva nu se poate… Cum arată Daniela Crudu după ultima operație estetică
Doamne ferește. Așa ceva nu se poate… Cum arată Daniela Crudu după ultima operație estetică
BANCUL ZILEI – O partidă feroce de 53X în patru
BANCUL ZILEI – O partidă feroce de 53X în patru
Andra, însărcinată cu al treilea copil? Detaliul observat la artistă, în semifinala „Românii au talent” FOTO
Andra, însărcinată cu al treilea copil? Detaliul observat la artistă, în semifinala „Românii au talent”...
Denise Rifai face ravagii. Unde sunt banii din conturile lui Nicolae Ceaușescu? Se va afla totul
Denise Rifai face ravagii. Unde sunt banii din conturile lui Nicolae Ceaușescu? Se va afla...
Alex a fost înmormântat! Câtă durere! 'Ai fost un înger printre oameni'
Alex a fost înmormântat! Câtă durere! 'Ai fost un înger printre oameni'
Şefii serviciilor secrete le cer cetăţenilor să NU cumpere telefoane de la o marcă de top. Iată motivul
Şefii serviciilor secrete le cer cetăţenilor să NU cumpere telefoane de la o marcă de...
Horoscop 17 mai 2021. Zodia care nu trebuie să își asume riscuri, nu e o perioadă potrivită
Horoscop 17 mai 2021. Zodia care nu trebuie să își asume riscuri, nu e o...
Primul studiu din UE privind efectele vaccinului în lumea reală
Primul studiu din UE privind efectele vaccinului în lumea reală
Sărbătoare în echipa Neața! A născut la o zi după nunta lui Dani Oțil! Felicitări:
Sărbătoare în echipa Neața! A născut la o zi după nunta lui Dani Oțil! Felicitări:
Ei au fost nașii de cununie ai lui Dani Oțil și Gabrielei Prisăcariu! Este vorba despre un cuplu celebru
Ei au fost nașii de cununie ai lui Dani Oțil și Gabrielei Prisăcariu! Este vorba...
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai poate fi remediată VIDEO
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai...
FOTO. Cum poate să arate Ilinca Vandici în costum de baie! A atras toate privirile bărbaților
FOTO. Cum poate să arate Ilinca Vandici în costum de baie! A atras toate privirile...
Erau la gratar, cand un urs a venit la masa lor! Imaginile fac inconjurul lumii. Ce au putut sa-i faca
Erau la gratar, cand un urs a venit la masa lor! Imaginile fac inconjurul lumii....
Antonia, apariție interzisă în costum de baie transparent din plasă! Toți i-au văzut tatuajele intime: Surpriză pentru Velea
Antonia, apariție interzisă în costum de baie transparent din plasă! Toți i-au văzut tatuajele intime:...
Cu cine a vorbit Culiță Sterp la telefon? Faimosul de la Survivor România 2021 a spus tot ce are pe suflet: „Nu știu cât mai rezist aici. Să îi spui Danielei...”
Cu cine a vorbit Culiță Sterp la telefon? Faimosul de la Survivor România 2021 a...
Cum puteţi lua sute de lei de la stat să vă schimbaţi electrocasnicele
Cum puteţi lua sute de lei de la stat să vă schimbaţi electrocasnicele
Încă o companie românească a dat lovitura în toată lumea. Ce face aplicaţia lor, care a devenit un adevărat hit global şi este căutată chiar şi în Peru
Încă o companie românească a dat lovitura în toată lumea. Ce face aplicaţia lor, care...
Răzvan Simion, apariție de senzație la nunta lui Dani Oțil. Prezentatorul, alături de iubita lui:
Răzvan Simion, apariție de senzație la nunta lui Dani Oțil. Prezentatorul, alături de iubita lui:...
Smiley și Gina s-au CĂSĂTORIT  în secret!? O poză ”scăpată” pe internet i-ar fi dat de gol
Smiley și Gina s-au CĂSĂTORIT în secret!? O poză ”scăpată” pe internet i-ar fi dat...
BĂTAIE între români pe aeroport: Și-au dat cu trolerele în cap și și-au împărțit pumni. Totul a fost FILMAT
BĂTAIE între români pe aeroport: Și-au dat cu trolerele în cap și și-au împărțit pumni....
Cel mai căutat model HYUNDAI anul acesta are un preț bun prin Programul RABLA
Cel mai căutat model HYUNDAI anul acesta are un preț bun prin Programul RABLA