Împăcare istorică! Mariana Moculescu și fiica ei, Nidia, se reîntâlnesc după ani de separare: ,,Mă văd cu ea ca să mă sfătuiesc, o admir”

Mariana Moculescu scrie un nou capitol în viața sa tumultuoasă, de această dată unul cu final fericit! S-a împăcat cu fiica ei, Nidia, după o lungă perioadă de tăcere. Acum, cele două și-au reluat legătura, iar Nidia îi oferă sprijin moral mamei sale, care traversează din nou momente dificile. Într-un interviu exclusiv pentru CANCAN, Mariana Moculescu a vorbit despre renașterea relației lor: „O admir pe Nidia pentru că a depășit toate provocările grele din viața ei”, ne-a declarat fosta soție a lui Horia Moculescu.

După ce în urmă cu doar câteva zile a vorbit cu fostul soț, Horia, Mariana Moculescu a repetat gestul și cu fiica ei, Nidia, după mult timp de tăcere și de probleme personale. Cele două și-au dat întâlnire pentru a repune pe tapet relația mamă-fiică la cele mai bune auspicii, la fel ca în vremurile bune din familia Moculescu.

În exclusivitate pentru CANCAN, Mariana a dezvăluit și cum s-a ajuns la împăcarea cu fata ei.

,,Azi vreau să mă întâlnesc cu ea la o cafea, nu ne-am văzut de foarte mult timp. Ne-am împăcat în virtutea inerției. Mă voi întâlni cu ea la o cafea ca să mă mai sfătuiesc și cu ea„, a spus Mariana Moculescu.

Citește și: Horia Moculescu, declarații incendiare despre FCSB și Steaua. Ce propunere uluitoare i-a făcut latifundiarul din Pipera: ”Știu ce s-a întâmplat când Becali a dat lovitura de palat!”

Fosta soție a compozitorului Horia Moculescu și-a stăpânit cu greu emoțiile atunci când a răspuns la întrebarea dacă i-a fost dor de Nidia.

Instagram/Mariana Moculescu

,,Hai măi, ce naiba, am născut-o cu atâta greutate, cum să nu o iubesc, dacă e carne din carnea mea și sânge din sângele meu? Mamele când nasc toate celulele din copil, o parte din celule rămân în corpul mamei! Când mama e bolnavă de cancer celulele se duc și ajută chiar dacă mama a făcut avort, știai? Celulele copilului avortat se duc și ajută mama la început de cancer sau chestii de genul acesta ca să se vindece„, a mai declarat Mariana Moculescu.

,,Nidia este de admirat, are carte de muncă de 13 ani”

Aceasta din urmă a spus și ce apreciază cel mai mult la Nidia.

,,Ea de 12 – 13 ani are contract de muncă la clubul de budism unde cântă cafe concert, piano cafe împreună cu Vasile Covergă. O admir foarte tare pentru că ține o carte de muncă de atâta timp! Ea a avut, ca și mine, niște probleme psihologice și traume, ia medicamente, dar este de admirat Nidia pentru că a depășit toate fazele grele din viața ei!„, a concluzionat Mariana.

Citește și: Dezvăluiri cutremurătoare făcute de Mariana Moculescu: mama ei s-a chinuit 12 ani pentru a o aduce pe lume! ”Au făcut experimente pe corpul ei!”

Reamintim că ultimele probleme ale Marianei Moculescu au ieșit la iveală chiar de ziua fostului soț, Horia, care pe 18 martie a împlinit 88 de ani.

„Horia, la mulți ani! Îți doresc multă sănătate! Te rog mult, am mare nevoie de ajutorul tău! Am acumulat restanțe la chiria apartamentului în valoare de 1.500 de euro. Cu utilitățile sunt la zi, dar am rămas în urmă cu plata chiriei pe ultimele luni la proprietar. Am la dispoziție 48 de ore, ca să eliberez sau să plătesc din urmă. Dacă mă poți ajuta, chiar și sub formă de împrumut, tu sau alți oameni de bine, cu suflet mare… Eu am lăsat o parte din casa noastră la divorț, n-am vrut nimic, dar de atunci nu mai am unde să locuiesc. Pentru cine mă poate ajuta, voi demonstra cu documente că banii se duc pe chirie, la proprietar. Nu am mai reușit să câștig bani în ultimele luni. Sufăr de depresie de peste 30 de ani, sunt pe tratament. Boala își spune, din ce în ce mai rău, cuvântul”, a declarat Mariana Moculescu pentru Click.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!