Incredibil! Mama Elodiei a fost avertizata chiar de tatal lui Cioaca despre caracterul acestuia! „Sa nu va para rau mai tarziu!”

• Știri
Incredibil! Mama Elodiei a fost avertizata chiar de tatal lui Cioaca despre caracterul acestuia! "Sa nu va para rau mai tarziu!"

Dupa ce Cristian Cioaca a fost trimis in judecata, mama Elodiei a rasuflat usurata. „„Sper să se facă dreptate, iar el să primească pedeapsa maximă, pe viaţă, pentru ce i-a făcut fiicei mele. Totul a fost premeditat încă de când s-a însurat cu ea, pentru banii şi averea ei, aşa că 25 de ani, cum s-a dat la alte omoruri, nu ar fi de ajuns. Elodia l-a iubit, iar el a batjocorit-o şi în viaţă, umblând cu alte femei, apoi a omorât-o, batjocorindu-i şi trupul. E diavolul pe pământ!”, spune Emilia Ghinescu. Ea spuen ca nu s-a gandit sa ceara daune. „Nu am hotărât încă, pentru că nu la asta ne e gândul acum. Pe de altă parte nici o sumă, indiferent cât de mare ar fi, nu ar putea să compenseze ce ne-a făcut el nouă: mi-a omorât fata, a batjocorit-o, a tranşat-o, apoi a aruncat-o de nu o mai găseşte nimeni. Din cauza lui a murit şi soţul meu. Pentru toate astea, merită să se târască sub pământ până moare. Nici o pedeapsă, oricât de aspră ar fi, nu ar fi de ajuns pentru ce a făcut el cu fiica mea”.

A premieditat totul!

Femeia e de parere ca la Cioaca totul e bine gandit si nu face nimic intamplator. „A premeditat totul, nu doar în seara aia, ci de când s-a însurat cu ea. A vrut doar banii şi bunurile ei. Ăsta e mobilul crimei. Banii. El era sărac, nici haine ca lumea nu avea pe el. Elodia l-a îmbrăcat, că ea era rafinată şi a vrut ca şi soţul ei să arate bine, pentru că l-a iubit. El lipsea mai tot timpul de acasă. Se ducea la Piteşti, la amanta lui, iar acasă venea doar seara, să se schimbe şi să plece la serviciu”, isi aminteste femeia. 

emilia ghinescu

  „Elodia şi-a dorit o viaţă de familie normală, fericită. Dar nu s-a putut. De nenumărate ori l-a sunat Elodia, când el era plecat la Piteşti, să vină acasă, să se împace. Dar el parcă era orbit de amanta lui, o agentă de vânzări. Când a plecat în Dubai, Elodia şi-ar fi dorit să plece împreună cu el, dar el a refuzat când i-a propus, spunând că vrea să strângă bani pentru nunta surorii lui. În schimb, când au fost împreună la Veneţia, printre prietenii care-i însoţeau se afla şi amanta de la Piteşti. Elodia nu a ştiut nimic atunci. Practic, amanta lui Cioacă a fost în vacanţă la Veneţia pe banii Elodiei”. Un detaliu interesant se refera la o discutie pe care Emilia Ghinescu a avut-o cu tatal lui Cioaca, cel care a decedat acum doi ani.

cristina cioaca

  „Atunci când s-au hotărât să se căsătorească, tatăl lui m-a întrebat la un moment dat: «Ce părere ai despre fiul meu?». Nu i-am răspuns atunci, pentru că abia îl cunoşteam şi eu. Dar el a continuat: «De… Să nu vă pară rău!». Iar mama lui l-a influenţat tot timpul să aibă această atitudine faţă de Elodia şi-l îndemna să o bată chiar”.

Ana Stoica

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!