Teatrul de stradă este o formă de artă foarte întâlnită în București, deși este, probabil, cel mai greu tip de teatru. Nu există o audiență bine stabilită, decoruri sau durata prea lungă a unei piese, iar actele trebuie să fie scurte și foarte captivante. A luat naștere pe stradă și este cea mai răspândită formă a teatrului, unde spectacolul și spectatorul se întâlnesc și rup bariera formată de spațiul convențional.
Sunt abordări nonconformiste ale artiștilor care pun în scenă spectacole de teatru într-un spațiu stradal urban. Artiștii ies din zona lor de confort pentru a „invada” teritoriul spectatorului, convingându-l că ceea ce fac merită văzut și admirat pe scenă. Aducerea spectacolului în mediul stradal urban este o formă de a face teatrul accesibil tuturor. Propagă valorile culturale ale societății actuale și oferă oportunitatea trecătorilor de forma o legătură cu această formă de artă, dar și cu orașul. Potențează relaționarea dintre artist și public, prin aducerea actului artistic aproape de consumator, aproape „invadându-i” spațiul.
Artiștii îndepărtează granița spațiilor convenționale pentru spații temporare urbane precum parcuri, piețe, bulevarde. Este un lucru benefic, atât pentru artiști, care schimbă decorul și pun în practică noile viziuni ale creatorilor de teatru, cât și pentru spectactori, care nu mai simt presiunea socială care vine odată cu un spațiu convențional- presiuni sociale legate de comportament, ținută, îmbrăcăminte, etc.
În București există două mari festivaluri de teatru de stradă: primul se numește B-FIT in the street, un festival internațional, proiect al Primăriei București la care participă peste 100 de artiști din țări precum Spania, Germania, Marea Britanie, Italia sau Franța. Cel de-al doilea festival se numește Fest(in) pe Bulevard- Festivalul internațional de teatru pe Bulevard, care include spectacole susținute de artiști din mai multe țări, fiecare ediție având o altă temă și spații diferite din București ca „scenă”.
În București, această formă de artă este spectaculoasă. De la costume, numărul mare de artiști care performează, temele alese, dar și atmosfera pe care o aduc în punctele cheie ale orașului. În cadrul acestor festivaluri, fiecare spectacol este ținut într-o altă locație și este diferit. Tot în cadrul festivalurilor regăsim elemente de acrobație, jonnglerie pe biciclete, stegari și mici concerte stradale. Este o adevărată sărbătoare care învăluie Bucureștiul într-o atmosferă de poveste.
Totul este datorită fenomenului teatral neconvențional, care începe să ia din ce în ce mai multă amploare. Regizorii consideră că teatrul și-a pierdut din faima pe care o avea altădată, iar oamenii secolului 20 se îndreaptă spre alte tipuri de entertainment precum cinematografie, stand-up comedy sau circ. Este „revoluția” creatorilor de teatru de a relua relația cu publicul său, convingându-l să consume în continuare teatru, atrăgându-i prin spargerea barierelor dintre consumator și creator, prin ieșirea artiștilor din zona de confort.
Bucureștiul abundă în artă accesibilă: de la teatru de stradă, graffiti, cinematograf în aer liber sau spectacole de dans. Le găsești în centrul orașului, dar nu numai. Spectacolele outdoor transformă orașul, punându-l în valoare și dându-i o altă atmosferă, de sărbătoare, veselă și contemporană.
Spectacolele sunt cu atât mai impresionate pentru turiștii care vin să descopere Bucureștiul și găsesc aici o mare diversitate de artă accesibilă. Găsesc un oraș colorat, viu, abundent în activități de tot felul, dar și o viață de noapte activă, Centrul Vechi fiind emblematic pentru oraș. Bucureștiul nu încetează să își surprindă locuitorii și turiștii, oferindu-le mereu câte ceva nou de explorat.