Ioana Popescu, condusă pe ultimul drum! Prieteni şi colegi de breaslă, în lacrimi la căpătâiul regretatei jurnaliste

Ioana Popescu va fi condusă astăzi, 1 octombrie, pe ultimul drum. Apropiații, prietenii și colegii de breaslă s-au adunat la capela cimitirului Berceni, acolo unde trupul neînsuflețit al vedetei a fost depus. Multe coroane cu flori au fost așezate la căpătâiul regretatei jurnaliste, care s-a dus mult prea devreme dintre noi. Funeraliile au fost organizate de Mara Bănică, ajutată de colegii din presă ai jurnalistei, iar o parte dintre ei au venit să-i aducă un ultim omagiu Ioanei Popescu. CANCAN.RO a fost prezent la slujba de înmormântare și vă arată imaginile durerii tuturor celor apropiați regretatei jurnaliste. 

Ioana Popescu își va găsi astăzi liniștea veșnică, după ce s-a stins fulgerător la doar 47 de ani. Prieteni, apropiați și cei care au iubit-o o vor conduce pe jurnalistă pe ultimul drum.  Deși plecarea ei a lăsat un gol uriaș, oamenii dragi au făcut tot posibilul ca înmormântarea să fie așa cum și-ar fi dorit Ioana. Mara Bănică, prietena și colega ei de breaslă, s-a ocupat de toate detaliile funeraliilor, asigurându-se că Ioana va avea parte de respectul și omagiul cuvenit.

Ioana Popescu este condusă pe ultimul drum

Mara Bănică, însoțită de câțiva apropiați ai regretatei Ioana Popescu au sosit cu pachete și toate cele necesare la biserică și au pregătit totul pentru a o înmormânta așa cum se cuvine pe vedetă. Și fostul logodnic al Ioanei Popescu, Ion Lőrinczi, a fost prezent la înmormântare și i-a adus vedetei o coroană cu flori albe.

Mara Bănică a venit cu toate cele necesare slujbei de înmormântare

Mara Bănică a venit cu toate cele necesare slujbei de înmormântare

Prezent la înmormântare a fost și cel care s-a declarat iubitul Ioanei Popescu. Mihai Lungu a fost în primul rând la slujbă, a plâns și s-a închinat lângă cosciugul cu trupul neînsuflețit al Ioanei.

Mihai Lungu, cel care se declară iubitul Ioanei Popescu, la căpătâiul regretatei jurnaliste

Mihai Lungu, cel care se declară iubitul Ioanei Popescu, la căpătâiul regretatei jurnaliste

CITEȘTE ȘI: Controverse uriaşe după moartea Ioanei Popescu! Începe bătălia pentru moştenire. Miza este uriaşă: vila de 1 mil. € şi…

ACCESEAZĂ ȘI: Fostul logodnic al Ioanei Popescu rupe tăcerea! Ce dorință halucinantă a avut jurnalista înainte să moară: „M-a sunat ultima dată pe 16 septembrie și…”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mugur Mihăescu, în centrul unui scandal online. „Garcea” a fost criticat dur pentru afacerea sa din HoReCa
Click.ro
Mugur Mihăescu, în centrul unui scandal online. „Garcea” a fost criticat dur pentru afacerea sa din HoReCa
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Piperea anunță că arbitrează o pace între George Simion și Anca Alexandrescu: E o dispută de orgolii/Suntem în situația „Cine trage primul” sau „Cine mai rămâne în picioare”/Nu ne face bine nici nouă, nici ei
Gandul.ro

Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!