Acasă » Exclusiv » Iulia Vântur, la un pas de a-și convinge părinții să meargă în India! Când și unde l-au cunoscut pe Salman Khan: ”Sunt aproape!”

Iulia Vântur, la un pas de a-și convinge părinții să meargă în India! Când și unde l-au cunoscut pe Salman Khan: ”Sunt aproape!”

De: Loriana Dasoveanu 21/06/2025 | 15:30

Iulia Vântur este un exemplu de ambiție și putere, reușind după o carieră longevivă în televiziune în România să ia viața de la zero în India. Vedeta are același succes și la mii de kilometri distanță, reușind să își facă un nume și peste mări și țări. Fosta prezentatoare tv este la fel de obișnuită cu atenția în țara de unde este iubitul ei, ca în România. Așadar, când își dorește puțină intimitate, ea și actorul de la Bollywood sunt nevoiți să meargă în alte destinații. Și nu de puține ori, vedeta i-a luat și pe părinții ei cu ea și partenerul ei în vacanțe pentru a se bucura cu toții de relaxare și intimitate. În plus, în presă s-a scris că Salman Khan și-a cunoscut socrii în vacanță în Dubai de la finalul anului trecut, însă acum fosta prezentatoare spune că, de fapt, s-au cunoscut mult mai devreme. Despre toate acestea, dar și despre pasul pe care urmează să-l facă părinții vedetei, ne-a vorbit Iulia Vântur într-un interviu exclusiv CANCAN.RO

Iulia Vântur a fost prezentă la petrecerea Viva 2025, acolo unde a fost premiată pentru cariera sa. Așa cum știm, vedeta a plecat „de acasă” atunci când cariera sa era la apogeu. Vedeta a decis însă să accepte o nouă provocare, astfel că de opt ani viața ei se desfășoară mai mult în India. Și, dacă profesional a avut succes atât în România, cât și în străinătate, când vine vorba de vacanțe, alege să le petreacă departe de cele două țări în care și-a pus amprenta. Și apropo de vacanțe, Iulia ne dezvăluie cum sunt vacanțele cu părinții și iubitul ei, dar și unde își dorește să meargă în următoare perioadă.

Iulia Vântur, la un pas de a-și convinge părinții să meargă în India: „Sunt aproape!” Unde s-au cunoscut cu Salman Khan

CANCAN.RO: Iulia, te felicit pentru premiul pe care l-ai luat în această seară. Ce înseamnă pentru tine acest premiu? 

Iulia Vântur: Mulțumesc mult! Acest premiu înseamnă foarte mult pentru că a venit de la publicul din România pe care eu îl iubesc și îl respect foarte mult. A început cumva sezonul premiilor pentru că tocmai m-am întors din Germania de unde am luat un alt premiu. Au fost niște premii muzicale internaționale unde au venit artiști de peste tot din lume și m-am bucurat foarte mult să primesc un premiu acolo. După ani de zile în care am muncit din greu, este și recunoaștere și asta mă bucură și mai mult să străbat și mai departe.

Iulia Vântur le-a făcut cunoștință părinților cu Salman Khan
Iulia Vântur le-a făcut cunoștință părinților cu Salman Khan

CANCAN.RO: Poți fi un exemplu pentru oameni că îți poți schimba cariera, direcția în viață oricând, la orice vârstă, doar să aibă curaj. Tu ai avut avut emoții în privința deciziei în momentul în care ai plecat și ai lăsat totul, carieră, țară, familie? 

Iulia Vântur: Normal. Întotdeauna va fi acea teamă că nu am luat cea mai bună decizie. În momentul în care ai de ales între alb și negru îți va fi teamă că nu ai ales bine, dar important este să treci mai departe de teama respectivă și să faci pasul. Eu am avut curajul sau nebunia să fac asta și mă bucur foarte mult. Am ieșit din zona mea de confort și doar așa evoluezi.

(CITEȘTE ȘI: Iulia Vântur a revenit în România și a fost certată de mama ei! Iubita lui Salman Khan i-a dat replica: ”I-am zis: mie așa-mi place!”)

CANCAN.RO: De cât timp ești în România și cât mai stai? 

Iulia Vântur: De două săptămâni, am fost și la Iași, și la câteva evenimente, și la petrecerile prietenilor mei, la ziua Loredanei. Au fost atât de multe, am stat numai pe tocuri zilele acestea, dar o să plec în curând.

CANCAN.RO: Cum a fost revederea cu părinții tăi? Sunt sigură că abia așteaptă să te vadă de fiecare dată

Iulia Vântur: Normal. M-au văzut chiar de curând pentru că fusesem în Paris și am trecut repede și în România. S-au bucurat tare mult să petreacă timp cu mine, eu m-am bucurat să petrec timp cu ei, motiv pentru care am luat-o și pe mama să stea cu mine acasă.

CANCAN.RO: În India au mers? 

Iulia Vântur: Aproape, sunt aproape. De cele mai multe ori îi iau în vacanțe pentru a avea momentele noastre împreună, separat de restul lumii. În felul acesta ne creăm și amintirile și nu suntem deranjați de absolut nimeni dacă mergem acolo. Dacă vin acasă, o să fie prieteni, rude, lume, la fel și în India. De asta este mai bine să petrecem timpul în vacanță împreună.

CANCAN.RO: Citisem la un moment dat în presă că părinții tăi s-au cunoscut în vacanța din Dubai cu partenerul tău? 

Iulia Vântur: Nu. S-au întâlnit în Dubai cu toții, dar nu a fost pentru prima dată când s-au văzut.

CANCAN.RO: Dar unde s-au văzut prima dată? 

Iulia Vântur: Undeva într-o altă țară. Eram în vacanță.

CANCAN.RO: Sunt absolut convinsă că lucrurile merg foarte bine, atât pe parte personală, cât și pe parte profesională. 

Iulia Vântur: Da, sunt foarte fericită.

Fosta prezentatoare tv face ravagii în străinătate: „Vom merge în Barcelona, India și UK la festivaluri”

CANCAN.RO: Ce planuri ai pentru următoarea perioadă? 

Iulia Vântur: Mai multe concerte pentru că asta îmi place să fac cel mai mult, să cânt pentru oameni și să le aduc bucurie. În momentul în care am văzut că se întâmplă schimbul acesta de energie și este atât de multă bucurie din partea publicului am zis, da, asta vreau să fac toată viața mea. Urmează să mai fac videoclipuri pentru piese, cu filmul pe care l-am terminat vom merge la festivaluri și asta mă bucură foarte mult.

CANCAN.RO: La ce festivaluri? 

Iulia Vântur: Vom merge în Barcelona, în India, bineînțeles, în UK, și mai multe.

Iulia Vântur are succes și în străinătate, ne dezvăluie ea într-un interviu exclusiv CANCAN.RO cu Loriana Dasoveanu
Vedeta are succes și în străinătate

(ACCESEAZĂ ȘI: Iulia Vântur, la o nuntă de vis în Maldive. Ținută specială aleasă de iubita lui Salman Khan )

CANCAN.RO: Și o vacanță ai planificată? 

Iulia Vântur: În vacanță voi vedea eu când voi merge.

CANCAN.RO: Unde ți-ar plăcea să mergi? 

Iulia Vântur: Mi-ar plăcea foarte mult să revin în Hawaii, îmi place foarte mult destinația și mi-a rămas la suflet, în Japonia mi-ar plăcea.

CANCAN.RO: Ce ți-ar plăcea să faci pentru prima dată în Japonia sau să încerci? 

Iulia Vântur: În primul rând mi-ar plăcea să merg la un templu budist.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×